5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCSM: Judecătoarea Alina Manuela Baciu de la Tribunalul Dolj - exclusă din magistratură pentru abateri discplinare

CSM: Judecătoarea Alina Manuela Baciu de la Tribunalul Dolj – exclusă din magistratură pentru abateri discplinare

Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, excluderea din magistratură a Alinei Manuela Baciu, judecător la Tribunalul Dolj, informează Agerpres.

Potrivit ordinii de zi soluţionate, publicată pe site-ul CSM, în acest caz a fost admisă acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, judecătoarei fiindu-i aplicată sancţiunea excluderii din magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 literele c) şi f) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

CSM precizează, într-un comunicat transmis miercuri, că prevederile legale care au stat la baza deciziei de sancţionare vizează „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”, respectiv „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu”.

Potrivit Inspecţiei Judiciare, acţiunea disciplinară faţă de judecătoarea Alina Manuela Baciu a fost exercitată la începutul acestui an, pe 9 ianuarie.

„În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”, s-a reţinut că, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, judecătorul a avut un comportament inadecvat, concretizat într-o atitudine agresivă verbal faţă de preşedintele secţiei şi grefierul de şedinţă, aruncând dosarele prin birou şi pe hol”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.

Conform aceleiaşi surse, modul de manifestare a magistratului „a fost de natură a crea persoanelor cu care a interacţionat o stare de nelinişte”, iar incidentul nu a avut un caracter singular, existând şi alte situaţii în care Alina Manuela Baciu a avut un comportament inadecvat, a folosit un ton ridicat şi a adresat acuzaţii altor colegi.

„Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. f) „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu” s-a reţinut că, în perioada octombrie – noiembrie 2017, doamna judecător Alina Manuela Baciu, deşi s-a prezentat la instanţă, a refuzat explicit participarea la şedinţele de judecată în care a fost programată”, mai precizează Inspecţia Judiciară.

Decizia Secţiei pentru judecători din cadrul CSM poate fi atacată cu recurs, în 15 zile de la comunicare, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS