7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMitul Securităţii din perioada comunistă, "prăbuşit" la Craiova

Mitul Securităţii din perioada comunistă, „prăbuşit” la Craiova

În sala de conferinţe a Muzeului de Artă „Jean Mihail” din Craiova a avut loc, vineri după-amiază, lansarea cărţii „Prăbuşirea mitului securităţii”, care are ca autori doi istorici şi scriitori români: prof. univ. dr. Cristian Troncotă, general de brigadă SRI (r), şi prof. univ. dr. Corvin Lupu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Cartea prezintă, în opinia celor doi istorici, adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad, ultimul şef al securităţii lui Nicolae Ceauşescu, şi despre instituţia securităţii regimului comunist din România, pe care o consideră vinovată de genocidul din decembrie 1989. De altfel, chiar generalul Vlad, în confesiunile lui, a recunoscut că l-a trădat pe Ceauşescu, afirmaţie folosită apoi de cei doi autori în cercetarea lor, pentru a doborî acel mit al securităţii creat chiar de Iulian Vlad.

„Dacă unele adevăruri au fost ignorate, noi, ca istorici, nu le putem ignora. Instituţia serviciilor de securitate au mulţi eroi, dar unii s-au stins în spatele gratiilor, alţii în faţa plutonului de execuţie. Noi am făcut o cercetare continuă pentru că iubim adevărul istoric şi muncim să-l scoatem la lumină. Nu scriem istorie la comandă, dăm publicităţii ce am adunat prin munca noastră. Generalul Vlad spune în confesiunile lui că a apărat poporul în 1989. Cum l-a apărat? Cu peste 1.100 de morţi şi 3.000 de răniţi!? Noi, istoricii, nu ne-am răzbunat pe nimeni, nu spunem că e bine sau rău, dar putem face un studiu comparativ şi aşa am constatat că se spun multe neadevăruri despre decembrie 1989 şi generalul Iulian Vlad”, a afirmat prof. univ. dr. Cristian Troncotă, la lansarea cărţii „Prăbuşirea mitului securităţii”. „Serviciile secrete sunt odioase, dar absolut necesare într-un stat, pentru că ele fac lucrurile murdare pe care nu le pot face instituţiile statului, dar aceste lucruri trebuie făcute în interesul societăţii şi fără trădare. Noi am făcut o cercetare, acum cititorii să ne judece!”, a adăugat generalul de brigadă SRI.

La rândul său, celălalt autor al cărţii „Prăbuşirea mitului securităţii”, prof. univ. dr. Corvin Lupu, a precizat că a început cercetarea pentru această lucrare chiar din 21 decembrie 1989, când a început revolta populară la Sibiu, revoltă care s-a transformat în lovitură de stat, aşa cum avea să intituleze profesorul Lupu o altă carte a sa despre evenimentele sângeroase din decembrie 1989. „Am fost preocupaţi să adunăm cât mai multe date, am avut numeroase întâlniri chiar cu generalul Vlad, care este un personaj istoric până la urmă, iar pentru un cercetător acesta e un lucru foarte important. Nu ne-am grăbit să scriem, am pus îndoiala în tot ceea ce am cercetat pentru a căuta doar adevărul. Noi am găsit coloana vertebrală a adevărului, apoi am tot adăugat la această coloană, dar ea va trebui adăugită şi de alţi colegi ai noştri. Dar acum nucleul există, nu mai poate fi deformat. Cititorii sunt datori să treacă tot ceea ce am scris prin filtrul minţii şi să tragă singuri concluziile”, a spus prof. univ. dr. Corvin Lupu.

După căderea regimului comunist, generalul Iulian Vlad a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicăriii sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi la Bucureşti în decembrie 1989, dar a executat din pedeapsă doar patru ani. Fostul şef al Securităţii lui Nicolae Ceauşescu a murit în septembrie 2017, la vârsta de 86 de ani.

Cine sunt cei doi autori

Prof. univ. dr. Cristian Troncotă, general de brigadă SRI (r), şi prof. univ. dr. Corvin Lupu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, au la activ şi alte cărţi publicate cu privire la regimul comunist şi serviciile secrete din România sau la evenimentele sângeroase din decembrie 1989.

Anul trecut, Cristian Troncotă şi-a lansat, tot la Craiova, cartea „Momente şi personalităţi din istoria serviciilor secrete româneşti (1924-1989)”, o altă carte de referinţă a generalului de brigadă SRI fiind „Duplicitarii: o istorie a Serviciilor de Informatii si Securitate ale regimului comunist din Romania, 1965-1989”, în care autorul întăreşte ideea că „la securitate, toată lumea trădează pe toată lumea”.

Cristian Troncotă este profesor la Academia Naţionala de Informaţii şi la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de ştiinţe politice, relaţii internaţionale şi studii europene. Troncotă a fost şi decan al Facultăţii de Informaţii din Academia Naţională de Informaţii, în perioada 2003 – 2008.

Cristian Troncotă a mai fost cercetător ştiinţific în cadrul Arhivei Ministerului de Interne (1984 -1989), Arhivei MApN (1990), Arhivei SRI (martie 1990 – aprilie 1994), cu reponsabilităţi privind primirea şi conservarea documentelor, elaborarea şi relizarea planurilor de cercetare ştiinţifică. Tematica abordată se referă la istoria serviciilor de informaţii, metodele, tehnicile şi procedeele specifice activităţii de informaţii pentru securitatea naţională.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu are la activ două cărţi publicate: „România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat”, în 2010, şi „Trădarea Securităţii în decembrie 1989”, apărută în 2015.

Înainte de lansarea cărţi „Prăbuşirea mitului securităţii”, prof. univ. dr. Cristian Troncotă şi prof. univ. dr. Corvin Lupu au fost prezenţi în studioul Radio Sud, la emisiunea „Administraţia la zi”, unde au făcut mai multe dezvăluri.

Ascultă mai jos întreaga emisiune de la Radio Sud!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS