Sistemul de înregistrare video pentru staţiile ITP din toată ţara este obligatoriu începând de luni, iar cele care nu vor avea montat şi în funcţiune un astfel de sistem riscă suspendarea autorizaţiei tehnice, a anunţat, luni, Registrul Auto Român (RAR), informează Agerpres.
„Toate staţiile autorizate care nu vor avea montat şi în funcţiune sistem de înregistrare video obligatoriu vor avea autorizaţia tehnică suspendată de drept, conform prevederilor legale. RAR are posibilitatea tehnică informatică să suspende în timp real autorizaţia”, precizează instituţia într-un comunicat.
Încă de la începutul lunii mai 2018, Registrul Auto Român a verificat la nivel naţional în staţiile ITP dotarea corespunzătoare/instalarea sistemului de supraveghere video şi îndeplinirea tuturor funcţionalităţilor impuse de lege.
Potrivit instituţiei, procesul de verificare a conformităţii instalării sistemului în staţiile ITP va continua şi după 20 mai, până când toate cerinţele legale vor fi îndeplinite similar şi uniform de toate staţiile de ITP autorizate la nivel naţional, respectiv unghiurile de filmare trebuie să acopere exact aria vizată în supraveghere.
Ulterior, în procesul de autorizare/reautorizare a staţiilor de ITP, RAR va verifica din nou, în detaliu, dotarea şi menţinerea în funcţiune a sistemului video impus cu asigurarea tuturor funcţionalităţilor, iar acesta va fi declarat/poziţionat corespunzător pe fluxul de ITP (camere video, ecran de vizualizare, DVR) al fiecărei staţii spre a putea fi verificat/comparat în activitatea de supraveghere/monitorizare ulterioară.