Mai putin de jumatate dintre consumatorii care utilizeaza internetul se simt in siguranta facând cumparaturi online.
Un sondaj efectuat de Symantec pe un esantion de 2.400 de consumatori, a demonstrat ca numarul celor care nu mai au incredere in acest sistem de achizitionare de bunuri este de aproape 60 la suta. „Numai sase la suta dintre cei intervievati au spus ca se simt foarte siguri in acest sistem, in timp ce 35 la suta au declarat ca sunt in siguranta cumparând online. In general, sunt multe persoane care folosesc activitatile online, dar acestea sunt din ce in ce mai ingrijorate de o serie de amenintari pe care le presupune utilizarea acestui sistem“, a declarat Vincent Weafer, director in cadrul Symantec. Desi 98 la suta dintre respondenti au marturisit ca „fac ceva“ pentru a-si proteja intimitatea in timp ce folosesc serviciile online, doar 63 la suta au spus ca verifica politica de securitate a site-urilor de pe care fac cumparaturi. In acelasi timp, 49 la suta au precizat ca browserele pe care le folosesc le asigura protectia dorita impotriva virusilor.
50% dintre cumparatori s-au trezit cu calculatoarele virusate
Ţinând seama de cifrele incluse in acest sondaj, este usor de inteles de ce ingrijorarea consumatorilor creste din ce in ce mai mult. Astfel, 82 la suta dintre persoanele intervievate au precizat ca ar fi de acord cu solicitari de la diverse companii cu care nu au lucrat niciodata, iar 51 la suta au spus ca au fost contactate prin e-mail de diverse persoane care s-au prefacut ca sunt reprezentanti ai unor institutii reale, cerându-le informatii personale. In acelasi timp, 50 la suta dintre respondenti au precizat ca au avut sistemele PC infectate cu virusi, dupa ce au facut cumparaturi online.
Weafer a mai precizat ca acest sistem de cumparaturi poate fi folosit cu usurinta pentru aflarea unor informatii personale. El a declarat: „Aproximativ 74 la suta dintre codurile malicioase au rolul de a «fura» informatii personale, extragându-le din sistemele PC ale utilizatorilor“.
Totodata, Graham Cluley, consultant pe probleme de tehnologie in cadrul „Sophos“, a precizat ca in laboratoarele companiei sale s-a constatat ca nu se mai creaza viermi, ce puteau fi trimisi usor prin e-mail, ci Troieni.
„Cei care creaza acest tip de virusi nu mai sunt copii de 14 ani, care lucreaza in pivnita casei. Persoanele care fac acest lucru sunt angajate de diverse companii. Sunt sume mari de bani implicate in acest sistem, iar acesta este doar inceputul“, a declarat Cluley, in cadrul unui interviu pentru E-Commerce Times.
Potrivit sursei citate, un prim exemplu in acest sens ar fi gigantul „Sony“, care a incorporat un „rootkit“ (n.r. – un instrument utilizat in general de autorii de virusi care preia controlul partial al sistemului de operare la un nivel profund, pentru a ascunde prezenta fisierelor sau a proceselor in derulare) intr-o serie de CD-uri cu muzica, pe care le-a lansat recent. „Este uimitor faptul ca «Sony» pretinde ca nu este nimic in neregula cu aceasta activitate“, a mai declarat Cluley.