Un bărbat de 43 de ani a suferit politraumatisme multiple după ce maşina pe care o conducea, ieri, pe DN 56A, în zona Stârmina, a intrat în coliziune cu un autocamion. La faţa locului au intervenit trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.
Potrivit poliţiştilor mehedinţeni, un bărbat de 60 de ani din Cehia, în timp ce conducea un autocamion pe DN56A , în afara localității Hinova, din direcția Şimian-Calafat, a circulat pe sensul opus de mers cu intenția de a opri în parcarea amenajată pe sensul de mers Calafat-Şimian, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbatul de 43 de ani din comuna Dârvari, județul Mehedinți. Bărbatul din autoturism a rămas blocat în acesta, iar pompierii au extras bărbatul, de 43 de ani, care a suferit politraumatisme, şi l-au predat echipajului SAJ, ulterior fiind transportat la UPU Drobeta Turnu Severin. Cea de-a doua persoană implicată în accident a fost evaluată de paramedicii SMURD, însă a refuzat transportul la spital. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Mehedinţi: Coliziune între o maşină şi un autocamion
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei