6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCraiovenii donatori de sânge au salvat vieți

Craiovenii donatori de sânge au salvat vieți

Jawad, un bărbat de origine irakiană ajuns în Craiova, a donat joi sânge

Craiovenii au donat joi sânge pentru bolnavii aflați pe un pat de spital. Zilnic, mii de pacienţi din spitalele Olteniei au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supravieţui. Centrul de transfuzie sanguină Craiova a marcat joi, în Centrul Craiovei, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, prin organizarea unei acţiuni de donare.

30 de craioveni au donat joi sânge. Pentru că numărul donatorilor de sânge este extrem de mic, conducerea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova a luat inițiativa de a duce medicii în inima orașului, astfel încât donatorii să nu mai fie nevoiți să meargă neapărat la Centru. Caravana mobilă pentru donare de sânge a fost amplasată joi în centrul orașului. Donatorii au venit să ofere o șansă la viață bolnavilor care au nevoie de transfuzie sanguină. Este și cazul lui Lucian Udrea. Nu este pentru prima dată când donează sânge. Din trei în trei luni ajunge la Centrul de Transfuzie pentru că este conștient că este mare nevoie de donatori. Printre cei care nu au trecut nepăsători prin fața autobuzului în care s-a organizat acțiunea de donare s-a numărat și Jawad, un bărbat de origine irakiană ajuns în Craiova. Bărbatul a ajuns în centrul orașului și a decis să doneze sânge pentru oltenii care se află pe patul de spital.

„Avem mare nevoie de donatori“

Dr. Adriana Turculeanu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova, spune că nevoia de donatori de sânge este foarte mare. La Centrul de Donare vin, în medie, pe zi, doar 30 de donatori:

„Este un număr foarte mic de persoane care vin să doneze. Avem mare nevoie de donatori. Oamenii trebuie să conștientizeze că așa pot salva o viață. Sunt mulți bolnavi în toate spitalele din Craiova care au nevoie de sânge. Le mulțumim celor care au venit să doneze în centrul orașului. 30 de donatori este un număr semnificativ. Ne dorim ca în fiecare lună să aducem autobuzul în centrul orașului să nu așteptăm să vină numai donatorii către noi. Sperăm, cu ajutorul primăriei, să reușim să facem în continuare astfel de acțiuni“.

„Este mare nevoie de donatori cu RH negativ“

Cele mai mari probleme le întâmpină bolnavii cu RH negativ. Grupele de sânge cu RH negativ sunt rare, iar donatorii foarte greu de găsit. Aceste grupe se regăsesc cam la 20% din populaţia globului, restul de 80% având RH-ul pozitiv.

„Este mare nevoie de donatori cu RH negativ, aici avem un mare deficit. În ultima perioadă am avut mare nevoie de donatori de acest fel. Îi așteptăm și la centru pe toți cei care pot să doneze“, adaugă dr. Adriana Turculeanu.

Donarea de sânge nu salvează doar viețile altora, ci aduce și beneficii organismului donatorului. Oamenii care donează sânge cu regularitate îşi reduc riscul de a dezvolta boli grave şi de a suferi un accident vascular cerebral sau un atac de cord. Donarea de sânge este benefică pentru sănătatea donatorului întrucât sângele este împrospătat, iar imunitatea şi rezistenţa organismului la şocuri cresc. De exemplu, dacă omul va suferi un accident, reacţia organismului îi va ajuta pe medici, acesta fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.

Donatorul are dreptul să primească un set de analize efectuate gratuit

Donarea de sânge constă în recoltarea unei cantități de 450 ml care se reface în 24 de ore.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1364 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea drepturilor şi obligaţiilor donatorilor de sânge, orice persoană are dreptul de a primi materiale informative privind donarea de sânge. Pe tot parcursul derulării procedurii de selecţie ca donator de sânge, persoana care participă la aceasta are dreptul să primească explicaţii privind scopul şi rezultatele examenelor şi testelor care i se efectuează. Orice donator are dreptul să primească, la cerere, un buletin de analiză cu rezultatele testelor efectuate în mod gratuit. Cei care donează sânge periodic au dreptul să facă un examen radiologic şi unul biologic gratuit, în fiecare an. În unele cazuri, un examen cardiologic este necesar pentru depistarea unor posibile afecţiuni.

În fiecare zi puteți dona la Centrul de Transfuzie de la Spitalul Județean Craiova

În fiecare zi medicii și asistenții vă așteaptă la Centrul de Donare de Sânge din curtea Spitalului Județean de Urgență Craiova să donați pentru a salva o viață. Înainte de a dona trebuie să fiți odihnit. Puteți consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe, fără proteine şi grăsimi (lapte, unt, carne).

România, sub media europeană la donare de sânge

Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10%. În anul 2012, în Romania, doar 1,7% din populație donează sânge, comparativ cu 10% în Danemarca, 9% în Anglia, 8% în Olanda, 6% în Germania, sau 4% în Ungaria. Astfel, în țara noastră se înregistrează un deficit major de sânge, donatorii asigurând doar 65% din totalul necesar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS