Printul Harry – in cura de dezintoxicare
Printul Harry, fiul cel mic al printului Charles, a fost dus in vizita la o clinica de dezintoxicare, dupa ce a marturisit ca fuma cannabis si bea alcool, a anuntat editia de duminica a News of the World. Tatal sau, mostenitorul tronului britanic, si-a trimis fiul cel mic, in virsta de 17 ani, la Centrul de dezintoxicare Featherstone din Peckham, in sudul Londrei. Printul Charles a luat aceasta decizie dupa ce a aflat ca Harry fumase cannabis la o reuniune privata de la Highgrove, resedinta regala din vestul Angliei. Un purtator de cuvint al Palatului St. James a declarat despre aceasta chestiune ca este „o problema foarte serioasa, care a fost rezolvata in cadrul familiei, tine de trecut si face obiectul unei discutii inchise”.
Inventatorul laserului a incetat din viata
Alexandru Prokhorov, fizician rus, inventator al laserului, laureat al Premiului Nobel in 1964, a incetat din viata marti la Moscova, la virsta de 85 de ani, a anuntat presa internationala. Nascut in 11 iulie 1916 in Australia, parintii lui Alexandru Prokhorov l-au dus in 1923 in Uniunea Sovietica. Aici, el a studiat fizica la Universitatea din Leningrad, apoi s-a angajat la Institutul Lebedev din Moscova, unde a condus laboratorul de experimentare a oscilatiilor. El a primit premiul Nobel alaturi de compatriotul sau Nikolai Basov si americanul Charles Townes, pentru lucrari in domeniul electronici cuantice si contributia la dezvoltarea tehnologiilor laser.
Steaua lui Muhammad Ali nu va straluci pe Hollywood Boulevard
Legendarul boxer Muhammad Ali are dreptul la o stea pe celebrul Hollywood Boulevard alaturi de cele ale altor personalitati, dar pugilistul prefera ca simbolul sa fie plasat in vestibulul noului sediu al Oscarurilor, pentru a nu fi calcat in picioare de „oameni lipsiti de respect”. Intrerupind traditia, steaua lui Muhammad Ali va fi amplasata pe unul dintre peretii vestibulului Kodak Theatre, boxeurul declarind ca refuza ca numele sau sa fie calcat in picioare de oameni care „nu il respecta”. Cladirea, care a fost terminata recent si va deveni, in martie, noul sediu permanent al ceremoniei Oscarurilor, a gazduit vineri o manifestare in onoarea fostului campion. Prieteni si apropiati ai pugilistului s-au adunat aici, alaturi de sute de fani si actori care au jucat in „Ali”, un film de lungmetraj cu Will Smith in rolul principal, lansat pe 25 decembrie in Statele Unite. Orasul Los Angeles a decis sa ii dedice lui Muhammad Ali ziua de 17 ianuarie, cind acesta va implini 60 de ani. Boxerul, pe adevaratul sau nume Cassius Clay, s-a nascut la Louisville (Kentucky) in 1942 si a cistigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Roma, in 1960. Campion mondial al greilor intre 1964 si 1967, el s-a convertit la islamism in anii ’60, luindu-si numele de Muhammad Ali. El a refuzat sa lupte in Vietnam, gest care i-a adus pierderea licentei de box si o condamnare la inchisoare.