6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportIstoria participării Științei în Europa (II)

Istoria participării Științei în Europa (II)

În competițiile europene intercluburi, Universitatea a debutat în ediția 1970/1971. În episodul I (GdS/1 august) am prezentat participarea alb-albaștrilor în primele patru ediții, iar mai jos puteți lectura evoluția în următoarele patru.

5. Ediția 1977/1978, Cupa Cupelor – Dinamo Moscova, învingătoare la lovituri de departajare

În turul 1, în prima manșă, la Nicosia, Universitatea a surclasat adversarul, Olympiakos Nicosia, 6-1 pentru olteni (Balaci/două, Cîrțu, Marcu, Crișan, Irimescu). La Craiova a fost 2-0 (marcatori: Marcu, Cîrțu). În turul 2, Dinamo Moscova a câștigat cu 2-0 (la Moscova). La Craiova, fiind tot 2-0 și la finalul celor 120 de minute de joc (au înscris: Cîrțu, Beldeanu), s-a trecut la loviturile de departajare. Ratându-le pe toate, Universitatea a fost eliminată. A fost pentru prima dată când o echipă românească s-a confruntat cu un asemenea gen de departajare.

6. Ediția 1978/1979, Cupa Cupelor – Balaci, suspendat de primarul Bulucea

În turul 1, Știința a întâlnit un adversar valoros, Fortuna Düsseldorf (RFG), nemții învingând la Craiova, în meciul tur, cu 4-3 (marcatori pentru gazde: Cămătaru ’13, ’57, Crișan ’80). Balaci a fost considerat unul dintre principalii vinovați din cauza jocului său individualist. Balaci a declarat: „După acest meci-tur, am fost suspendat pe timp nelimitat. Titi Deliu, antrenor secund, mi-a spus că primarul Vasile Bulucea ar fi dictat acea suspendare, că nu mi-aș fi apărat corect șansele în partida cu Fortuna, 3-4. În Germania a fost 1-1 (Marcu).

7. Ediția 1979/1980, Cupa UEFA – Prima calificare românească în fața unei echipe din Anglia

În primul tur, Universitatea a eliminat pe Wiener SC: 0-0 la Viena, 3-1 la Craiova (marcatori: Cămătaru, ’23, ’75, Geolgău, ’49/Ritter, ’70. În turul secund, oltenii au obținut contra lui Leeds United un rezultat remarcabil, învingând cu 2-0 în ambele manșe. A fost prima calificare românească în fața unei echipe din Anglia! La Craiova, cu 40.000 de spectatori în tribunele Centralului, Balaci și Irimescu au trimis două torpile năucitoare (’8, ’84), 2-0. În retur, Leeds s-a instalat în jumătatea olteană încă din startul meciului, dar Știința a dejucat tactic elanul gazdelor și, spre final, două contraatacuri au însemnat două goluri (Cîrțu ’73, Beldeanu ’85) și o calificare spectaculoasă. În turul 3, Craiova a întâlnit pe Bőrussia Monchengladbach: în tur, în Germania, a fost 2-0 ( H.Nickel ’10, ’78), dar oltenii au pretins că golurile au fost marcate în condiții neregulamentare. Geolgău rememorează: „La primul gol, balonul a depășit linia de fund a terenului, era în afara spațiului regulamentar de joc, a urmat însă o pasă înapoi (Matthaus), în interiorul terenului… Apărarea noastră s-a oprit, iar Nickel a reluat mingea, fără probleme, cu capul, în plasă! Era minutul 10…“. În min.78, același Nickel a încris încă un gol dintr-o poziție de ofsaid. Geolgău adaugă: „Am aflat că și prestigiosul Bild ar fi scris că Borussia a câștigat cu două goluri dubioase“. La Craiova, cu 40.000 de suporteri în tribune, Craiova a câștigat doar cu 1-0 (Irimescu ’75). Oltenii au ratat însă mult, inclusiv un penalti (Cămătaru). În aceste două meciuri cu Borussia, antrenorul V. Stănescu a folosit pe: Boldici – Negrilă, Tilihoi, Ștefănescu, Ungureanu, Țicleanu, Donose, Balaci, Crișan, Cămătaru, Cîrțu, Irimescu.

8. Ediția 1981/1982, Cupa Campionilor Europeni – Știința, prima echipă românească în sferturile Cupei Campionilor

Campioana României 1981 a eliminat în primul tur pe grecii de la Olympiakos Pireu: 3-0 la Craiova (50.000 de spectatori în tribune!), 0-2 la Pireu. Turul II: oltenii au pierdut, 0-1, în Danemarca cu KB Copenhaga, dar în retur s-au impus categoric, 4-1 (marcatori pentru gazde: Crișan, Balaci, Beldeanu, Cămătaru). Și astfel, Știința devenea prima echipă din România care ajungea în turul al treilea al Cupei Campionilor Europeni. În primăvara europeană din 1982, la Craiova a venit FC Bayern München. 40.000 de suporteri au sperat într-o minune, dar meciul s-a terminat cu victoria oaspeților 0-2 (Breitner, K.H. Rummenigge). La München a fost 1-1 (D.Hoennes/Geolgău). Antrenorul Oblemenco a folosit în aceste partide cu Bayern pe: Lung, Boldici – Negrilă, Tilihoi, Ștefănescu, Ungureanu, Ciupitu, Țicleanu, Balaci, Donose, Irimescu, Crișan, Geolgău, Cămătaru, Cîrțu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS