4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltPodul peste Olt se va închide un an pentru reparații capitale

Podul peste Olt se va închide un an pentru reparații capitale

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat licitația privind proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor de reabilitare a podului de pe DN 65 care traversează râul Olt, la Slatina. Contractul a fost atribuit, zilele trecute, unor firme din Italia, valoarea lucrărilor depășind 20 de milioane de lei. Antreprenorul are trei luni la dispoziție să întocmească proiectul tehnic, execuția urmând să înceapă după aprobarea acestuia și după obținerea autorizației de construire și a tuturor avizelor necesare, foarte probabil din primăvara anului viitor.

De anul viitor, șoferii care vor circula pe Drumul Național (DN) 65 Craiova – Pitești va trebui să se înarmeze cu multă răbdare în apropiere de Slatina, pentru că vor fi nevoiți să facă un ocol de câteva zeci de kilometri. Și nu pentru a ajunge pe Drumul Expres promis de mulți ani de autorități, ci pentru a evita podul peste râul Olt, care va intra în reparații capitale. După șapte luni de evaluări, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat licitația privind proiectarea, asistența tehnică și execuția la „Podul rutier peste Olt la Slatina, pe DN 65 km 48+570“, pentru lucrări care vizează suprastructura și infrastructura acestui obiectiv. Procedura a fost demarată în octombrie 2017, ofertele s-au deschis pe 13 decembrie, iar contractul a fost atribuit pe 18 iulie și publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pe 26 iulie.

Potrivit datelor din SEAP, din trei oferte primite de CNAIR, au fost declarate admisibile și, implicit, câștigătoare, cele ale firmelor italiene Groma Societa di Ingegneria și Societa a Responsabilita Limitata Semplificata. Criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate-preț“, valoarea totală finală a contractului fiind de 20.905.122 de lei (fără TVA), adică peste cinci milioane de euro. Estimarea inițială a contractului fusese de 26.356.540 de lei, fără TVA.

Se va lucra cu podul închis

Lucrările nu se vor putea executa sub trafic, așa că pe perioada acestora, un an potrivit contractului, șoferii vor fi nevoiți să ocolească zona. Vestea bună este că ocolul Slatinei în 365 de zile nu va începe de anul acesta, ci cel mai probabil din primăvara anului viitor, pentru că antreprenorul trebuie să întocmească mai întâi proiectul tehnic, pentru care are trei luni la dispoziție. Va urma aprobarea acestuia, apoi emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, plus obținerea tuturor avizelor necesare. De aici și preconizările privind demararea efectivă a lucrărilor începând cu anul 2019.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, cea care are în administrare drumurile naționale din Oltenia, au venit cu lămuriri suplimentare vizavi de acest proiect. „Suntem în faza semnării contractului și depunerii garanției de bună execuție, așteptăm să vină fondurile și să dăm ordinul de începere a proiectării. Potrivit contractului, au fost prevăzute trei luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție, constructorul asigurând pentru lucrări o garanție de opt ani. Noi am estimat că avem și vreo două luni de execuție anul acesta, dar totul depinde de durata necesară obținerii tuturor avizelor. Adică aprobarea proiectului tehnic, emiterea autorizației de construire, plus celelalte avize. Fiind vorba de lucrări peste râul Olt, e nevoie și de avize de la Mediu, de la Ape, pentru că trebuie protejat mediul înconjurător“, au explicat reprezentanți ai DRDP Craiova.
În caietul de sarcini sunt precizate clar obligațiile antreprenorului privind protejarea mediului, el fiind obligat să folosească utilaje speciale, astfel încât materialele rezultate din demolări sau cele utilizate în construcție să nu afecteze mediul acvatic al râului Olt și să asigure protecția calității apelor, aerului, solului și subsolului. În ceea ce privește lucrările care se vor executa la podul peste Olt, reprezentanții DRDP spun că ele se referă atât la suprastructura de beton, la trotuare, la rosturile de dilatație, la terasamente, cât și la partea de infrastructură a podului.

Ce variante de ocolire ar exista

DRDP Craiova susține că nu s-a stabilit exact care va fi ruta ocolitoare a podului de la Slatina pe perioada lucrărilor, dar o variantă provizorie ar exista. Astfel, de la Găneasa traseul s-ar devia pe DN 64 spre Drăgășani, 15 km până la Strejești, apoi se va intra pe DJ 546G pe o lungime de 5,7 km, pe DJ 546 pe o lungime de 12,2 km, cu revenire în DN 65. Ar exista și varianta stabilirii a două rute ocolitoare, dintre care una destinată special pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.

Podul peste Olt a mai intrat în reparații în vara anului trecut, dar atunci circulația a fost restricționată doar pe un singur sens, respectiv Craiova – Pitești. Restricțiile au durat aproape o lună, suficient cât să se formeze cozi de mașini la intrarea și ieșirea din Slatina, de o parte și de alta a podului. Poliția Rutieră a oferit atunci ca rută ocolitoare DJ 546 – Slatina (Catedrală) – Teslui – Moșteni – DN 64 Strejești – Pleșoiu – DJ 677 (Salcia) – DN 65. Unul dintre șoferii care tranzitau aproape zilnic acea zonă a propus și o altă rută ocolitoare, care ducea la intrarea în Slatina, evitând podul: Găneasa – Piatra Olt – Slătioara – Slatina (pe baraj). Pentru șoferii care doresc să ajungă de la Craiova la București și invers, o altă variantă la îndemână este și DN 6 Caracal – Alexandria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS