În urma articolului apărut în GdS, joi, 23 august, „O bătrână a consumat 342 kWh şi a avut de plătit 1.030 kWh“, situaţia este pe cale să se rezolve. Enel Energie a răspuns solicitării noastre, iar vestea bună este că firma a luat deja decizia de a storna factura de aproape 240 de lei a bătrânei din comuna Leu, Ioana Vlăducu. Aşa cum am precizat şi în articolul anterior, femeie de 77 de ani s-a trezit cu mai multe facturi la energie electrică, pe care era de plată un consum mult mai mare faţă de ceea ce era înregistrat pe contor. Astfel, în decurs de cinci luni, femeii i s-a facturat un consum de 1.030 kWh, în condiţiile în care, în această perioadă, ea a consumat doar 342 kWh.
În răspunsul adresat GdS, Enel Energie îşi recunoaşte greşeala şi spune că situaţia se va remedia. Practic, după cum spune compania, de vină ar fi consumul estimat de operatorul de distribuţie zonal, cu care Enel are contract pentru citirea contoarelor şi transmiterea către ei a indexurilor clienţilor. „Referitor la situația menționată de dumneavoastră, precizăm că, în absența transmiterii indexului de către client în perioada alocată, facturarea se realizează pe baza estimatului primit de la operatorul de distribuție zonal, ceea ce s-a întâmplat și în cazul de față. În urma sesizării clientei, Enel Energie a solicitat operatorului de distribuție din zona respectivă o citire a contorului în regim de urgență pentru ca facturarea să se realizeze pe baza consumului la zi. Având în vedere informațiile prezentate, precizăm că am luat decizia ca factura emisă în valoare de 237,24 lei să fie stornată, urmând a fi emisă o factură în urma comunicării indexului de către distribuitorul zonal. Ne pare rău pentru neplăcerile cauzate“, au declarat reprezentanţii Enel.
Bătrâna s-a mutat la alt furnizor
Între timp, şi fiul bătrânei, cel care s-a ocupat de toate procedurile pentru ca această situaţie să fie remediată, a fost chemat la sediul Enel şi a fost anunţat că factura cu valoarea de 237,24 de lei a fost anulată. După articolul apărut în GdS, s-a autosesizat şi Centrul Județean de Consiliere și Consultanță în domeniul Protecției Consumatorului Dolj. „Eu aştept să se soluţioneze întreaga situaţie, pentru că mama a achitat deja toate celelalte facturi, în afara celei în valoare de 237,24 de lei, pe care au zis că o anulează. Vreau să trag un semnal de alarmă către toţi oamenii. Dacă au astfel de probleme, să nu le lase nerezolvate. Nu este corect să intre în buzunarul acestor companii sume de bani nemeritate. Pentru mama a fost foarte neplăcut să vadă asemenea facturi, mai ales că este foarte bătrână. Dacă nu eram eu să umblu peste tot, probabil că le-ar fi plătit de frică să nu îi taie lumina“, a declarat Constantin Răducu, fiul femeii. Supăraţi pe situaţia creată, Ioana Vlăducu şi fiul ei au decis să se mute la un alt furnizor de energie electrică. „Sper să nu mai avem probleme de acum înainte pentru că am schimbat furnizorul. Oricum, chiar dacă ne vor da banii înapoi, tot rămânem cu timpul pe care l-am pierdut făcând atâtea drumuri. Când vin să faci contract cu ei durează câteva minute, iar ca să îţi rezolve o asemenea problemă durează o grămadă de timp. În plus, te duc cu vorba de la unul la celălalt. Normal ar fi fost ca o astfel de problemă să se fi rezolvat rapid, dacă trimiteau pe cineva să citească contorul de când am făcut sesizarea“, a mai adăugat bărbatul.