-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimarii, puşi să strângă deşeurile înainte de sezonul rece

Primarii, puşi să strângă deşeurile înainte de sezonul rece

Primarii din judeţul Gorj au fost anunţaţi ieri de autorităţile judeţene că trebuie să igienizeze localităţile înainte de sosirea iernii. Comunele şi oraşele trebuie să fie curăţate de gunoi, respectiv să fie eliminate depozitele necontrolate de deşeuri. De asemenea, edilii trebuie să se organizeze, astfel încât să fie colectate selectiv deşeurile adunate de pe câmpuri, din păduri sau de pe malul apelor. „Marţi (marţi – n.r.) a avut loc întâlnirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Serviciilor Publice de Salubrizare «ADIS» Gorj, întâlnire unde s-a stabilit ce avem de făcut din punct de vedere al salubrizării în perioada următoare în județul Gorj. Trebuie să ne pregătim înainte de perioada de iarnă, să nu acopere zăpada aceste gunoaie. La primăvară va fi foarte urât, după ce va dispărea zăpada. Mai bine ne organizăm de acum şi muncim mai puţin în primăvara anului viitor“, a declarat Luis Popa, șeful Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și Activităților de Salubrizare din cadrul Consiliului Județean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS