-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIridex, operatorul de salubritate, aduce pubelele noi în Dolj

Iridex, operatorul de salubritate, aduce pubelele noi în Dolj

Noile mașini care vor ridica gunoiul în județul Dolj

La patru luni de la semnarea contractului privind concesionarea colectării şi transportului deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri în judeţul Dolj, între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) de Gestionare a Deşeurilor ECODOLJ şi Iridex Group Salubrizare SRL, viitorul operator judeţean de salubrizare a dotat un procent de 60% din localitățile doljene cu pubele. Operatorul are la dispoziție șase luni de la semnarea contractului, așa-zisa perioadă de imobilizare, ca să aducă din poartă în poartă pubelele destinate populației, dar și igluurile destinate colectării selective în mediul rural. Doljul este împărțit în șase zone administrative: Băilești, Calafat, Dobrești, Filiași, Goicea și Craiova, fiecare zonă cuprinzând cam 15 localități. „În mai a.c., am încheiat contractul pentru operare în județul Dolj, iar în luna iunie am primit ordinul de mobilizare. Până în decembrie avem timpul necesar să facem toate demersurile pentru a pregăti începerea activității. La acest moment facem dotarea cu pubele, stabilim punctele de lucru, le amenajăm, luăm autorizațiile necesare cum ar fi cea sanitară, de mediu, de la pompieri. Pubelele sunt date în folosință pe un contract de comodat. În mediul urban am adus pubele de 120 de litri pentru gunoi rezidual, iar pe reciclabile, în mediul rural, aducem igluuri de 1,1 mc. Fiecare zonă va avea un număr de utilaje, în total vor fi 40 de utilaje specifice activității de salubrizare, pe lângă cele anexe, cu excepția Craiovei. Depozitarea finală se va face la Mofleni, dar avem și alte stații de sortare și transfer. Avem deja una la Goicea, iar celelalte urmează să fie scoase la licitație de ADI Dolj. În privința dotării populației cu pubele, ne apropiem de un procent de 60% din totalul comunelor din județ. Am plecat din Goicea, toată zona de pe Valea Dunării, și am ajuns în zona localității Breasta“, a precizat Sorin Ciobanu, manager de proiect la Iridex Salubrizare.

Gunoiul se va plăti la taxe și impozite, după venirea noului operator

Populația va plăti taxa de salubritate prin sistemul de taxe și impozite. Acest sistem este aplicat în unele dintre localitățile rurale din județul Dolj și în prezent, mai puțin în mediul urban, de exemplu municipiul Craiova, unde colectarea gunoiului se achită direct operatorului de salubritate. „Sistemul nou-implementat prevede o nouă modalitate de plată, sistemul se bazează pe taxa locală, care va fi plătită de către cetățean odată cu taxele și impozitele locale. Adică, UAT-urile colectează acea taxă aprobată la nivelul fiecărei localități, aceasta va fi direcționată către ADI și ulterior va fi redirecționat către mine, operatorul. Cetățeanul va plăti ca și până acum per persoană, iar operatorul va fi plătit pe cantitatea de gunoi ridicată dintr-o localitate, nu în funcție de numărul abonaților“, a mai spus Sorin Ciobanu.
Tarifele vor fi diferite, după cum plătitorul taxei de salubritate locuiește în mediul urban sau rural. Direcția Fiscală Locală a fiecărui UAT colectează taxa specială de salubrizare pentru serviciile de salubrizare.

Agenții economici, contract direct cu operatorul

Agenții economici și instituțiile publice din UAT-uri vor achita contravaloarea serviciilor de salubrizare prin tarif, care va fi calculat distinct față de taxa stabilită pentru utilizatorii persoane fizice. Agenții economici și instituțiile publice vor încheia contracte de prestări servicii conform contractului-cadru aprobat prin Ordinul ANRSC 112/2007 direct cu operatorul de colectare și transport căruia i-a fost delegată gestiunea acestor activităţi în localitatea respectivă, iar acesta va emite lunar factură către agenții economicii și instituțiile publice în care va fi menționată cantitatea de deșeuri colectată și transportată.

Craiova pierde startul

Noul operator Iridex se va ocupa de ridicarea gunoiului și deșeurilor reciclabile și în orașul Craiova. Numai că aici, începerea activității este întârziată de amplasarea platformelor prevăzute cu containere îngropate. „Lucrările nu au demarat, suntem în faza avizelor. Întâmpinăm probleme în privința avizelor pe care trebuie să le obținem de la operatorii de utilități care nu dețin în mare parte acel cadastru special al rețelelor pe care le dețin“, a precizat Cristian Bălă, manager proiect SMID Dolj. Fapt confirmat și de către viitorul operator de salubritate. „În Craiova mai durează, cei care fac platformele întâmpină dificultăți, din câte am înțeles. Ei vor aduce și utilajele specializate, le dau în custodia Consiliului Județean Dolj prin ADI, noi le preluăm de la ei și vom plăti redevență. În mediul rural putem primi ordin de începere a activității de colectare și mai devreme, fiindcă zona șase este finalizată și ne apropiem și de finalizarea zonei cinci“, a concluzionat Sorin Ciobanu.

Contract

Contractul „Delegarea prin concesionare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea și transportul deșeurilor municipale și a altor fluxuri de deșeuri în județul Dolj și operarea stației de sortare și transfer Goicea“ a fost atribuit, prin licitație publică, asocierii SC Iridex Group Salubrizare SRL – SC Servicii Salubritate București SA – SC Iridex Group Import Export SRL, având o valoare totală de 250.652.467,44 lei, fără TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS