0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPoliţiştii doljeni fac acţiuni pentru prevenirea violenţei în şcoli

Poliţiştii doljeni fac acţiuni pentru prevenirea violenţei în şcoli

În zilele de 19 și 20 septembrie, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică Dolj și cu sprijinul de specialitate al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, polițiștii de ordine publică doljeni au efectuat activități de prevenire a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor, în cadrul unităților de învățământ din județul nostru.
Acţiunile au urmărit totodată, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ, siguranţa elevilor reprezentând o prioritate pentru poliţişti.

Comportamentele specifice delincvenței juvenile sunt foarte variate, putând fi clasificate, în funcție de consecințele pe care le produc, în comportamente mai puțin grave (chiul de la școală, neascultare, vulgaritate în limbaj etc.) și comportamente cu consecințe grave pentru sine și/sau pentru ceilalți (fumat, consum de alcool, fugă de acasă, furt, agresivitate fizică etc.).

Având în vedere aspectele de mai sus, 126 de unități școlare au fost vizate de acțiunile polițiștilor, atât elevii cât și cadrele didactice primind sfaturi utile din partea oamenilor legii, astfel încât incidentele negative să fie evitate.

Pe lângă sfaturile legate de prevenirea delicvenței juvenile și modalitățile concrete de gestionare a unor situații care ar putea degenera în altercații fizice, polițiștii au abordat și subiecte referitoare la siguranța în mediul online, cât și pe stradă, atunci când elevii se deplasează neînsoțiți.

Polițiștii le-au prezentat elevilor filmuleţe şi le-a răspuns la întrebări, activităţile desfăşurate fiind primite cu receptivitate.

Au fost însă depistaţi şi elevi, care absentau nejustificat de la cursuri şi care au fost prezentaţi conducerii instituţiilor de învăţământ, pentru a fi luate măsurile disciplinare faţă de aceştia.

Având ca principal obiectiv siguranţa elevilor, polițiștii de ordine publică au verificat şi sistemele de securitate din cadrul unităților de învățământ, fiind aplicate sancțiuni contravenționale conform Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, reprezentanţii școlilor primind totodată îndrumări, în vederea remedierii deficiențelor constatate.

Polițiștii de ordine publică au mai aplicat sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, dar și conform Legii 12/1990, fiind vizate în acest sens localurile de alimentație publică din zona unităților de învățământ.

De asemenea, s-a urmărit și creșterea gradului de siguranță rutieră a elevilor, în urma abaterilor constatate de polițiști, în zonele din vecinătatea unităților de învățământ, fiind aplicate peste 50 de sancțiuni la regimul circulației rutiere.

Recomandări pe care le puteţi adresa copiilor dumneavoastră:

-Să evite să folosească un ton ridicat, cuvinte jignitoare sau gesturi violente;
-Când un prieten este agresat verbal de către alt coleg, să ramână neutru şi să avertizeze un cadru didactic sau un paznic;
-Să nu intervină în conflictele fizice în care sunt implicaţi alţi copii, ci să cheme un adult care să aplaneze conflictul;
-Să nu îşi facă singur dreptate lovind adversarul, acest gest poate avea uneori consecinţe grave, ci să solicite ajutorul unui cadru didactic;
-Să nu reactioneze impulsiv pentru a putea evita luarea unor decizii greşite, care, de multe ori, sunt luate în grabă sau sub efectul unor emoţii precum furia şi supărarea;
-Să ierte actele celorlalţi copii, chiar dacă se simte jignit, frustrat sau nedreptăţit;
-Să îşi ceară scuze când greşeşte şi să îşi asume responsabilitatea pentru actele sale;
-Cereţi-i părerea despre cea mai bună modalitate de rezolvare a unei situaţii ipotetice de violenţă, despre cum ar fi putut fi evitată şi cum ar reacţiona el dacă s-ar afla într-un asemenea conflict.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS