Legumicultorii din Poiana Mare, unul dintre cele mai mari bazine legumicole din ţară, şi-au văzut culturile de tomate distruse de „tuta absoluta“ sau fluturele ucigaş. Oamenii se plâng că dăunătorul le-a „ars“ plantele şi le-a diminuat producţiile cu peste 40 la sută. Dacă molia minieră a tomatelor este o problemă relativ recentă pentru fermieri, autorităţile spun că sunt şi neajunsuri care îşi caută rezolvare de mai mulţi ani.
„Tuta absoluta“, cunoscută în ţara noastră şi ca molia minieră a tomatelor sau fluturele ucigaş, face ravagii în culturile de tomate ale legumicultorilor din Poiana Mare. Fermierii unuia dintre cele mai mari bazine legumicole din ţară spun că anul acesta şi-au văzut producţiile diminuate chiar şi cu 40 la sută din cauza acestui dăunător pe care nu reuşesc să îl mai scoată din cultură. Alin Epîngeac cultivă tomate pe o suprafaţă de 5.000 mp, iar investiţiile în solarii s-au ridicat la 50.000 de euro fonduri europene accesate de-a lungul vremii. A alocat însă fonduri şi din bugetul propriu pentru a moderniza solariile, în speranţa că şi profitul va fi pe măsură. În toamna aceasta, însă, planurile i-au fost date peste cap din cauza dăunătorului care i-a „ars“ pur şi simplu culturile. „Molia tomatelor ne dă foarte mult de muncă din cauza faptului că nu putem să o stopăm. Toţi legumicultorii au problema asta, iar cei care nu au ştiut ce este au distrus cultura de la început. Anul acesta a avut un atac extrem de violent. În ciuda muncii noastre de a încerca să o ţinem sub control, avem o pierdere de 40 la sută din producţie şi ne apropiem de sfârşitul producţiei, deşi în mod normal am fi putut să recoltăm încă o lună, şi chiar în cantităţi foarte mari. De obicei, în toamnă aveam undeva o medie între 3 şi 3,5 kilograme per plantă, dar acum a scăzut foarte mult producţia, nu am depăşit 2,5 kilograme. Acum mai avem doar 6.000 de plante în solar“, a spus Alin Epîngeac.
Tânărul a recoltat deja mare parte din producţie şi spune că roşiile nu mai au aceeaşi calitate, motiv pentru care le va vinde celor care vor să le transforme în conserve. După ce îşi va contabiliza pierderile şi va dezinfecta solarul, va încerca să fie mult mai vigilent anul viitor. „Trebuie să punem o plasă antiinsecte şi să dezinfectăm solarul, iar după aceea să avem grijă să nu mai pătrundă în cultură. Sunt capcane cu feromoni, dar sunt costisitoare. Odată intrat în cultură, nu îl mai poţi înlătura decât prin distrugerea acesteia şi dezinfecţia serei“, a adăugat tânărul de 27 de ani.
Sute de legumicultori au accesat Programul de minimis pentru tomate
Sunt mii de legumicultori în comuna Poiana Mare, iar tradiţia cultivării tomatelor este veche aici. Dacă în urmă cu câteva decenii, oamenii cultivau legumele în câmp sau în grădini, cu timpul, mulţi dintre ei s-au reorientat şi au ales să producă în spaţii protejate, în speranţa că vor aduce pe piaţă legume proaspete şi în extrasezon. Majoritatea au beneficiat şi de sprijin financiar prin Programul de minimis pentru tomate, prin care se alocă fonduri pentru încălzirea solariilor, dar autorităţile spun că în această toamnă oamenii au avut de suferit din cauza fluturelui ucigaş. „Aici, îndeletnicirea de bază este legumicultura. Una din două gospodării are solar, deci aproape majoritatea localnicilor au legume. Aproximativ 700-800 au accesat Programul de minimis pentru tomate. Sunt oameni foarte muncitori. Cei care vor să facă treabă rămân şi fac treabă, au unde. Au însă o mare problemă cu «tuta absoluta», care le face praf legumele. Oamenii încearcă tot felul de soluţii, dar este o mare problemă“, a spus Marin Vintilă, primarul din Poiana Mare.
„Nu au cui să vândă marfa. Asta este marea problemă“
Şi dacă acest dăunător este o problemă relativ recentă pentru oamenii care trăiesc din cultivarea legumelor, autorităţile spun că sunt şi neajunsuri care îşi caută rezolvare de mai mulţi ani. Mai exact, de după Revoluţie, atunci când au dispărut centrele de achiziţie care preluau toată recolta oamenilor, iar ei nu mai aveau grija comercializării, ci doar a producerii. Acum, lipsa pieţei de desfacere este cea mai stringentă problemă a oamenilor. Pe o piaţă cu multă producţie, aceştia au puţine alternative: fie îşi vând marfa samsarilor, la preţuri de nimic, fie merg cu ea în ţară, pentru a o comercializa la preţul dorit. „Oamenii nu au cui să vândă marfa, asta este marea problemă. Am prins acele vremuri în care li se asigura desfacerea. Erau nişte centre de achiziţie, cărora le spuneam boxe, erau la fiecare colţ de stradă. Se duceau acolo legumele, se cântăreau, se depozitau, erau oameni care le puneau în camioane şi le duceau la vagoane. Sute de vagoane plecau din Poiana Mare în ţară, dar şi la export. La Poiana Mare a fost fabrică de legume de procesare, la Calafat era o fabrică foarte mare cu mii de locuri de muncă. După Revoluţie, fiecare a pus cum a vrut. (…) Acum se produce chiar mai mult, dar neorganizat“, a adăugat primarul.
„Tot ţăranul vrea să fie el şeful“
Atât autorităţile, cât şi unii legumicultori sunt de acord asupra unui aspect: problema ar putea fi rezolvată dacă fermierii s-ar asocia, iar ceea ce produc s-ar comercializa organizat. Tentative au fost. Eşuate, însă. „Nu avem o asociaţie, s-au străduit să facă, dar nu ştiau care să fie şeful. Nu au înţeles că asociaţia este de bun augur. Dacă ar fi asociaţii, s-ar putea vorbi altfel. Când faci un contract pe o suprafaţă mai mare, e altfel. Oamenii trebuie îndrumaţi către asociaţii“, a spus Marin Vintilă.
De aceeaşi părere este şi Alin Epîngeac. „S-au încercat asocieri, au încercat să facă cooperative, dar la ţară omul nu vrea, tot ţăranul vrea să fie el şeful şi nu se poate. Până nu vine cineva să conducă şi restul să muncească, nu poţi să îmbini actele cu munca. Şi cooperativa trebuie condusă de un om care vrea să o dezvolte“, a spus tânărul.
Altă soluţie a fost înfiinţarea unor centre de preluare a legumelor, dar nici aceasta nu a funcţionat. Autorităţile locale spun că la Poiana Mare există de peste cinci ani o hală de legume cu o capacitate de aproximativ 800 mp, unde oamenii îşi puteau aduce tomatele, care le erau preluate la un preţ prestabilit. Pentru că existau şi perioade în care pe piaţă roşiile se vindeau mai scump decât preţul stabilit prin contract cu reprezentanţii halei, legumicultorii preferau să îşi comercializeze singuri marfa, iar depozitul şi-a închis încet-încet porţile. Până se vor înfiinţa noi centre de preluare, doar ruinele „boxelor“ de odinioară mai amintesc de drumul legumelor din Poiana Mare spre pieţele din ţară şi din străinătate.
