2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDrumul Expres Craiova - Piteşti, contestat şi după atribuire

Drumul Expres Craiova – Piteşti, contestat şi după atribuire

Compania Naţională de Administrare a Infrastruturii Rutiere (CNAIR) nu poate semna contractul de atribuire a tronsonului 1 al Drumului Expres (DE) Craiova – Piteşti, din cauza unei contestaţii formulată de Asocierea Construcții Erbașu SA – Vahostav SK – Trameco SA. Oferta acesteia s-a clasat pe locul trei în momentul în care CNAIR a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru acest prim tronson, însă liderul asocierii, Construcții Erbașu SA, consideră că ofertele clasate pe locurile unu și doi au fost declarate în mod greșit conforme și admisibile. Societatea cere Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) să anuleze procedura de atribuire.

În contestația depusă la CNSC în data de 11 octombrie, Asocierea Construcții Erbașu SA – Vahostav SK – Trameco SA mai cere, pe lângă anularea raportului procedurii de atribuire, și anularea tuturor actelor subsecvente emise de CNAIR în cadrul procedurii, pentru „motive de netemeinicie și nelegalitate cu privire la oferta depusă de ofertantul declarat câștigător, Tirrena Scavi SpA, repectiv ofertantul clasat pe locul doi, Astaldi SpA”, precum şi reevaluarea ofertelor firmelor de pe locul unu și doi. În contestaţia sa, Construcții Erbașu SA acuză CNAIR de „atitudine subiectivă faţă de cei doi ofertanţi”.

Câștigătorul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti a fost anunţat pe 1 octombrie. Contractul a fost atribuit firmei italiene Tirrena Scavi SpA, care a venit cu o ofertă de 358.179.480,69 lei, fără TVA, echivalentul a 76 de milioane de euro (fără TVA), cu aproape 29 de milioane de euro mai puțin decât valoarea estimată de CNAIR.

Tronsonul 1 are 17 kilometri și 700 de metri, pleacă din Centura de Nord a Craiovei și traversează teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești (până la limita județului Dolj).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS