-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO familie întreagă a pierit sub un tir

O familie întreagă a pierit sub un tir

Patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma impactului violent dintre Audi şi tirul care staţiona pe partea dreaptă a şoselei

Tragedie pe DN 56, în apropiere de municipiul Calafat, unde patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident violent de circulaţie. Este vorba de un fermier din Maglavit, de cei doi copii ai săi, un băiat de 10 ani şi o fată de 14 ani, dar şi de prietena bărbatului, Monica Pîrlogescu, de 38 de ani, tot din Maglavit.
Accidentul a avut loc sâmbătă noaptea, în jurul orei 22.30, la ieșire din municipiul Calafat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Laurenţiu Bîcu, de 47 de ani, din Maglavit, care conducea un autoturism Audi Q7 pe DN 56, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în remorca unui tir care oprise pe partea dreaptă a drumului.
„Un bărbat de 47 de ani, din Maglavit, conducea un autoturism pe DN 56, în afara localității Calafat, direcția Calafat către Craiova. Din cauza vitezei, a pierdut controlul autoturismului și a lovit o semiremorcă tractată de un autotractor, care era staţionat parțial în afara părții carosabile“, au precizat poliţiştii doljeni. În urma impactului violent, autoturismul a intrat sub tir, iar şoferul şi cei trei pasageri şi-au pierdut viaţa.
Pompierii doljeni au explicat că două persoane au fost găsite încarcerate în autoturismul distrus, însă medicii nu au putut face nimic pentru a le salva viaţa. „S-a intervenit cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Dolj. La locul intervenţiei, s-a constatat că erau două persoane încarcerate şi două decedate. S-a lucrat pentru descarcerarea celor două persoane din autoturism, ulterior constatându-se decesul acestora. Au decedat doi adulţi şi doi copii“, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj.
Şoferul tirului, un cetăţean bulgar de 50 de ani, nu suferit leziuni în urma accidentului.

„Rar întâlneşti un om ca el!“

Primarul comunei Maglavit, Ion Dinu, a povestit pentru Gazeta de Sud că Laurenţiu Bîcu era cel mai mare fermier din comună, unul corect, muncitor şi cinstit. „Am înţeles că au intrat într-un tir şi au murit. El era un băiat deosebit, cel mai mare fermier din comună, cu utilaje performante, teren mult, siloz şi chiar staţie de irigat. Rar întâlneşti un om ca el! Era corect, gospodar şi cinstit. Avea şi teren luat în arendă şi a fost întotdeauna corect cu oamenii. Am numai cuvinte de laudă pentru el“, a precizat edilul Ion Dinu. Laurenţiu Bîcu se despărţise de prima soţie, iar cei doi copii ai lor, un băiat şi o fată, au rămas alături de tată. Astăzi, fata urma să împlinească 14 ani. Monica Pîrlogescu, prietena lui Laurenţiu Bîcu, lucra ca educatoare în municipiul Calafat.

I-au spart casa după ce a murit

Locuinţa din comuna Maglavit a lui Laurenţiu Bîcu a fost spartă de persoane necunoscute, cel mai probabil după ce au aflat că bărbatul şi-a pierdut viaţa. Se pare că hoţul sau hoţii au profitat de tragedia prin care trece familia Bîcu şi au intrat în casa lui Laurenţiu Bîcu, de unde au sustras mai multe bunuri. Potrivit oamenilor legii, fratele lui Laurenţiu Bîcu a sesizat poliţia despre faptul că, ieri-dimineaţă, în jurul orei 5.00, când a mers la locuinţa fratelui său, a găsit uşa de la casă forţată. „A fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi se fac cercetări pentru identificarea făptuitorilor. Există un cerc de bănuiţi în cauză“, au precizat poliţiştii doljeni.

Trei tineri au murit în urma impactului cu un tir

Un accident asemănător a avut loc sâmbătă noaptea, în jurul orei 23.00, pe DN 1, în localitatea Gheghie din judeţul Bihor. Trei tineri au murit carbonizați, după ce mașina în care se aflau, un BMW, s-a izbit de un tir și a luat foc.
Şoferul BMW-ului, un tânăr de 20 de ani din Vadu Crișului, circula dinspre Cluj către Oradea, nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autocamion condus de un bărbat de 40 de ani din comuna Madulari, județul Vâlcea.
În urma impactului, autoturismul BMW a luat foc, iar şoferul şi cei doi pasageri din maşină, doi tineri de 20 şi 23 de ani, au murit carbonizaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS