1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate8 percheziţii la persoane bănuite de furt prin "Metoda pomana"

8 percheziţii la persoane bănuite de furt prin „Metoda pomana”

La această oră, polițiștii din Prahova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, efectuează 8 percheziții, la persoane bănuite de furt. 7 persoane vor fi conduse la audieri.

Lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova efectuează 8 percheziții, la persoane bănuite de săvârșirea unor furturi prin ,,metoda pomana”.Din cercetări a rezultat că, în perioada august – octombrie, persoanele în cauză, sub pretextul că intenționează să ofere bunuri în memoria unei persoane decedate, ar fi solicitat accesul în mai multe locuințe. După ce ar fi reușit să pătrundă înăuntru, acestea ar fi oferit și o sumă de bani cu același titlu, însă ar fi înmânat persoanelor vătămate o bancnotă de valoare mare, solicitând un rest de bani, pentru a identifica locul unde sunt ținuți banii în locuințe.
Ulterior, ar fi creat un pretext pentru a distrage atenția persoanelor vătămate, una dintre persoanele bănuite reușind să sustragă restul de bani.
Prin activitatea infracțională, ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 100.000 de lei.
7 persoane vor fi fost conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
La activități participă și jandarmi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS