În județul Dolj, anul acesta, pentru susținerea examenului de definitivat s-au înscris 196 de cadre didactice. Și de data aceasta, printre candidați se află și profesori care au peste cinci ani vechime la catedră și care susțin examenul cu taxă, întrucât nu au reușit să promoveze în nici una din cele trei sesiuni gratuite. De asemenea, lista cu cei admiși arată că un cadru didactic care a obținut anul acesta notă sub 5 la examenul de titularizare apare ca fiind la catedră.
Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. În acest an școlar, profesorii care nu au susținut sau nu au promovat acest examen au avut posibilitatea să se înscrie până pe 19 octombrie. Inspectoratul Școlar Județean Dolj a publicat zilele trecute și lista cu candidații admiși, iar la nivelul județului, pentru acest an, sunt acceptate 196 de cadre didactice, cu patru mai mult decât anul școlar anterior, când au promovat 67%. Prin urmare, o parte dintre cei nepromovați în sesiunea anterioară s-au înscris și anul acesta. Dosarele s-au depus la unitățile de învățământ la care își desfășoară activitatea în acest an școlar. Sunt și situații în care, la anumite specializări, cadrele didactice încearcă din 2012 sau 2013 să promoveze acest examen și nu au reușit. Conform metodologiei, profesorii au la dispoziție trei sesiuni gratuite, iar cei care le epuizează plătesc taxă, care în prezent este de 300 de lei. De pe lista ISJ Dolj, în această situație se află o educatoare de la Grădinița „Floare Albastră“ din Craiova, care a susținut prima sesiune a examenului de definitivat în 2012 și care are cel puțin șapte ani vechime la catedră. Alte exemple sunt la limba franceză, la profesori care predau la Școala de Arte și Meserii din Valea Stanciului și la Liceul Bechet. Și la matematică este un cadru didactic care predă la Podari și care a epuizat cele trei sesiuni gratuite. Și la Școala Vela este un profesor de chimie care nu a promovat nici una din cele trei sesiuni de definitivat. De asemenea, la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ este un cadru didactic care predă arte vizuale și care încearcă și anul acesta să promoveze examenul de definitivat.
Printre candidați se numără și un cadru didactic care anul acesta a participat la examenul național de titularizare și a obținut nota 2,70 la disciplina industrie alimentară, având șase ani vechime la catedră, conform datelor de pe platforma Ministerului Educației Naționale. Respectivul cadru didactic apare conform listei publicate de Inspectoratul Școlar Județean Dolj că activează la Liceul Tehnologic „Petre Baniță“ din Călărași și a fost acceptat pentru susținerea definitivatului în 2019.
Candidații trec prin mai multe evaluări
Pentru promovarea examenului național de definitivat, candidații trec prin mai multe evaluări. Conform metodologiei, aceștia susțin două inspecții școlare, câte una pe fiecare semestru, și apoi li se evaluează portofoliul. Ultima etapă o reprezintă proba scrisă, pentru care trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „bine“ sau „foarte bine“, media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional să fie minimum 8, iar la fiecare probă să obțină cel puțin 7. Proba scrisă se va derula pe 24 iulie. În județul Dolj, centrul de examen va fi la Colegiul Național „Frații Buzești“ din Craiova.