3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / „Leii“ au ieșit bine: au dat trei goluri și au luat trei puncte!

Fotbal / „Leii“ au ieșit bine: au dat trei goluri și au luat trei puncte!

Universitatea Craiova și-a respectat blazonul și postura de favorită în meciul susținut vineri seară, pe stadionul „Emil Alexandrescu“, și a câștigat la pas, scor 3-0, în fața lui Poli Iași, în etapa a 14-a din Liga I.

Meciul a început cu o accidentare horror a lui Mihăilă, care a primit un braț în gât de la Laurențiu Rus și a căzut inert. După câteva minute de emoții, jucătorul de 18 ani al Craiovei a fost transportat cu salvarea în afara terenului, apoi la spital, și din câte se pare și-a revenit în mare măsură. Laurențiu Rus a văzut direct cartonașul roșu și a părăsit terenul în huiduielile întregului stadion (’12). Așteptăm cu interes să vedem câte etape de suspendare va primi Laurențiu Rus din partea Comisiei de Disciplină.

În prelungirile primei părți Craiova și-a trecut în cont o bară, Martic a centrat excelent de pe dreapta, iar Elvir Koljic a reluat puternic cu capul, de la șapte metri, dar mingea a lovit transversala (’45+2).

La reluare, Știința a deschis scorul prin Alex Mateiu, optarul „leilor“ reluând cu capul, de la opt metri, o centrarea venită de pe stânga de la Bancu (’47, 0-1).

Căpitanul Universității, Alex Mitriță, a luat o acțiune pe cont propriu și după câteva driblinguri reușite a șutat imparabil de la 20 de metri  (’53, 0-2). Mitriță a ajuns la cota zece goluri.

Craiova a fost aproape de golul trei prin Fedele, dar lovitura liberă a acestuia, executată de la 22 de metri, a lovit butul din stânga (’67).

A marcat mai târziu Elvir Koljic, care a îndeplinit o simplă formalitate după o acțiune și un assist al lui Mitriță (’69, 0-3). Koljic a ajuns la cota opt goluri.

Poli Iași: Rusu – Rus, Mihalache, Frăsinescu, Panțâru – Qaka, Cioinac – Sanoh, Flores (’46, Bădic), Platini (’58, Enoh) – Cristea (’73, N’Dongala). Antrenor: Flavius Stoican.

„U“ Craiova: Pigliacelli – Martic, Donkor, Kelic, Bancu – Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, Mitriță (’82, Meza Colli), Mihăilă (’17, Fedele) – Koljic (’73, Rocha). Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Qaka ’82, Cioinac ’90 / Bancu ’24, Mitriță ’40.

Cartonaș roșu: L. Rus ’12.

Au arbitrat: Andrei Chivulete – Mihai Marica, Ciprian Danșa; Adrian Cojocaru.

Observatori: Marian Salomir, Paul Cazan.

Universitatea Craiova a urcat pe locul doi în clasament, iar în etapa viitoare va evolua pe teren propriu cu Sepsi Sf. Gheorghe, confruntarea fiind programată vineri, 9 noiembrie, de la ora 21.00.

Stoican: A fost o partidă nereușită

Antrenorul formației Poli Iași, Flavius Stoican, a afirmat după meci că diferența de pe tabelă a fost decisă în mare măsură de omul în plus pe care l-a avut Craiova și a condamnat intrarea lui Rus asupra lui Mihăilă.

„Faptul că am jucat în zece oameni și în meciul de Cupă, dar și în această seară, a contat enorm. Am întâlnit o echipă care are în componență jucători tehnici, valoroși, începând cu Mitriță. Au așteptat o greșeală de-a noastră… Nu aș putea să spun că golul a fost pe fondul unei greșeli, pentru că a fost o pasă în lateral, Mateiu a plecat foarte bine pe spațiul liber, a venit centrarea și golul cu capul. Lor le-a greu până marcau un gol ca să ne determine să ne desfacem. A fost o partidă nereușită. Rus a primit un cartonaș roșu pe merit! Problema este cum se simte Mihăilă, dacă este bine. Rus a luat o decizie greșită, dar se întâmplă și la case mai mari. Nu vreau să vorbesc la cald despre un jucător, dar cu siguranță astefel de gesturi sunt pedepsite“, a declarat Flavius Stoican, la Digi Sport.

Mangia: Arătăm ca o echipă

Din tabăra olteană, antrenorul Universității Craiova, Devis Mangia, a fost mulțumit de evoluția din repriza a doua și consideră că elevii săi au început să se „simtă“ pe teren.

„Am făcut un meci bun per ansablu. În prima repriză am jucat timorați după ce s-a întâmplat cu Mihăilă, dar repriza a doua a fost foate bună. A fost o spaimă mare pentru toți, pentru că este vorba despre un copil și nu este simplu, dar sper că va fi totul ok. Craiova arată acum ca o echipă. Am făcut mai multe puncte în acest meci decât în primele trei jocuri din tur. Atunci am făcut două puncte, acum trei. Este sigur că avem o echipă mai bună în acest moment, față de când a început campionatul. La pauză le-am spus să fie calmi și să joace fotbal, că avem superioritate și a fost foarte bună repriza a doua“, a explicat Devis Mangia.

Mitriță se vrea golgheter

Din rândul alb-albaștrilor, Alex Mitriță a afirmat că s-a speriat la accidentarea lui Mihăilă, dar că se bucură că echipa și-a revenit și și-a adjudecat trei puncte foarte importante.

„De trei meciuri în prima repriză nu reușim să convingem, dar ne revenim mereu în partea a doua. Înainte, în repriza a doua nu aveam același ritm, iar acum suntem foarte ok și suntem bucuroși că am legat trei victorii și am marcat multe goluri. Se vede că avem relații foarte bune de joc, ne-am acomodat unii cu ceilalți, avem un antrenor bun, care știe să ne pună în teren și să ne dea indicațiile foarte bune și așa vin și rezultatele. Nu ne gândim la titlu, luăm fiecare meci în parte, sperăm să continuăm pe aceeași linie, să marcăm la fel de multe goluri și dacă va fi așa, ne vom bate acolo sus, la campionat. Din câte am înțeles este ok Vali, ne-am speriat cu toții și ce am văzut acolo, pe teren, nu vreau să mai văd în viața mea“, a spus Mitriță, explicând că își dorește să fie golgheterul Românei: „Băluță era un jucător de spații, iar Koljic este un pivot, mă înțeleg foarte bine cu el. Când am fost cu Băluță am avut șapte goluri până la finalul campionatului, iar acum am zece goluri și abia a început returul. Sper să marchez în continuare, titlul de golgheter este un obiectiv pentru mine și sper să-l realizez“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS