2.3 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Depistați la volan sub influența alcoolului, cu auto radiat și fără permis

Mehedinţi: Depistați la volan sub influența alcoolului, cu auto radiat și fără permis

Un bărbat de 42 ani, din comuna Gruia, judeţul Mehedinţi, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 56C, în localitatea Gruia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Polițiștii au depistat un tânăr, de 20 de ani, din comuna Rogova, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DN56A, pe raza com.Rogova, județul Mehedinți, acesta fiind radiat temporar din circulatie, din data de 13.02.2018. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Polițiștii Postului Poliție Șimian au depistat în trafic un bărbat de 21 ani, din comuna Șimian, care a condus un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, pe o uliță sătească din localitatea Erghevița, comuna Șimian, județul Mehedinți, având autorizația de circulație provizorie valabilă până în data de 20.01.2018.
De asemenea, polițiștii au stabilit că persoana în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Pe DN 56A, în localitatea Hinova, jud. Mehedinți, a fost depistat un bărbat de 29 ani, din com. Corlățel, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

Polițiștii au depistat un bărbat de 50 ani, din orașul Vînju Mare, jud. Mehedinţi care a condus o autoutilitară pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din municipiu, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din data de 02.11.2018.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În data de 03.11.2018, polițiștii orșoveni au depistat un bărbat de 22 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Porțile de Fier, pe raza municipiului Orșova, județul Mehedinți, radiat temporar din circulație din data de 07.09.2018.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La data de 03.11.2018, polițiștii orașului Strehaia au depistat un minor de 16 ani, din orașul Strehaia, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autovehicul pe str. Republicii, din localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal.

Polițiștii Secției de poliție Rurală Cujmir – Postul de poliție Cujmir au depistat un bărbat de 40 ani, din comuna Cujmir, în timp ce conducea un moped neînregistrat, pe DN 56A, pe raza localității. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză a condus mopedul neînregistrat, pe DN 56A, pe DJ 563C, cât și pe ulițele din comuna Cujmir și nu posedă permis de conducere auto. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiștii Secției nr.2 Poliție Rurală Șimian au depistat o femeie de 41 ani, din comuna Burila Mare, județul Mehedinți, în timp ce conducea un moped pe o uliță sătească din satul Crivina, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fără ca mopedul să fie înmatriculat sau înregistrat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neîmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS