1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: A furat maşina tataălui şi a intrat cu el într-un stâlp de iluminat

Mehedinţi: A furat maşina tataălui şi a intrat cu el într-un stâlp de iluminat

O patrulă a Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin s-a sesizat cu privire la faptul că, în sensul giratoriu de la intersecția străzii Serpentina Roșiori cu bulevardul Carol, s-a produs un accident de circulație.
Din verificări polițiștii au stabilit că un tânăr de 17 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, a condus un autoturism pe strada Serpentina Roșiori, iar în sensul giratoriu de la intersecția cu bulevardul Carol I a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
Extinzând cercetĂrile, a rezultat că acesta nu poseda permis de conducere, iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, din cercetările efectuate s-a stabilit că autoturismul aparține tatălui conducătorului auto și fusese luat de la locuință fără consimțământul acestuia.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a șoferului căruia i-au fost acordate îngrijiri la unitatea medicală, cu ocazia recoltării probelor biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, furt în scop de folosință și vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS