8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePensiile speciale ale primarilor au căzut la CCR

Pensiile speciale ale primarilor au căzut la CCR

Curte Constituţională a României a luat azi, după mai multe amânări succesive, o decizie cu privire la pensiile speciale pentru primari, prevăzute de Codul Administrativ. Curtea Constituțională a admis, marți 6 noiembrie, sesizarea depusă de președintele Klaus Iohannis și Opoziție și a declarat legea neconstituțională. Aleșii de la centru s-au coalizat, indiferent de culoarea politică (mai puțin USR și PMP), ca să facă un cadou aleșilor locali.
Curtea Constituţională a României a admis marţi sesizările depuse de preşedintele Klaus Iohannis, precum şi de USR, PMP (plus trei semnături de la PNL) asupra Legii privind Codul administrativ.
Decizia CCR înseamnă, practic, blocarea legii prin care parlamentarii făceau un nou cadou aleșilor locali, iar primarii își văd spulberate momentan speranțele legate de pensii speciale.
Un alt subiect sensibil desființat de CCR se referă la articolul privind folosirea limbii minorităţilor în administraţia locală.
Proiectul Codului Administrativ va fi retrimis în comisiile din Parlament, astfel încât, după publicarea motivării CCR, parlamentarii să pună în cord textul legislativ cu Constituția.

Obiecţia de neconsituționalitate a fost depusă de un număr de 50 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale USR, PNL, PMP şi deputaţi neafiliaţi.

În iulie 2018, deputații USR și PMP, au reușit cu chiu cu vai să convingă trei deputați de la PNL și șase deputați neafiliați, astfel încât să obțină numărul minim de semnături necesare pentru a ataca Codul Administrativ la Curtea Constituțională.

La momentul respectiv PNL a „interzis” parlamentarilor săi să semneze sesizarea, date fiind solicitările venite din teritoriu de la primarii liberalilor.

Astăzi CCR a spus că, într-adevăr, Codul Administrativ era neconstițional. Pensiile speciale pentru primari erau neconstituționale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS