Primul cineclub din Oltenia, Craiova Film Studio, a reunit cineaştii amatori din întreaga Bănie, duminică, 28 octombrie, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, pentru a sărbători 50 de ani de la înfiinţare. Clubul a funcţionat în perioada 1968-1970 în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Craiova și în continuare între, 1970-1977, în cadrul Școlii Populare de Artă Craiova.
În programul manifestării, Dima Burcă, inițiatorul și îndrumătorul cineclubului, a rememorat istoricul activităților de cultură cinematografică și creație filmică ilustrate cu o proiecție de imagini.
Promotorul mişcării de cineamatori din România, Dima Burcă, s-a apropiat şi de cea de-a șaptea artă, prin experienţa artistică dobândită în teatrul de amatori și formaţia de păpuşari din cadrul Casei de Cultură „Mihai Eminescu“ din Târgu Jiu, trecând prin pasiunea fotografică.
În calitate de instructor artistic și apoi de director la Casa de Cultură a raionului Oltenița și la Teatrul Popular Oltenița, a organizat mai multe acțiuni de cultură cinematografică, de promovare a filmului românesc. A urmat un stagiu de importante acumulări profesionale ca secretar de platou și asistent de regie la Studioul Cinematografic București. De aici și până la înființarea primului cineclub oltenesc a fost numai un pas.
Astfel, a dat formă pasiunii sale pentru creația filmică, în noua calitate de instructor metodist al Consiliului Judeţean al Sindicatelor Dolj. A inițiat și organizat, în 1968, primul cineclub din Oltenia, sub genericul Craiova Film Studio.
„Înainte de a veni la Craiova, în 1968, eram asistent de regie la Buftea. Realizam cu o echipă complexă filme de lung metraj. Din multă dragoste pentru Oltenia și pentru cinematorism, la un moment dat m-am hotărât să părăsesc Bucureștiul și am venit să fac treabă la Craiova, pe lângă sindicate. Sindicatele se considera că aveau o bază materială mai bună și ele puteau finanța dotarea unui cineclub, pentru că în vremea aceea se făcea proiectarea pe peliculă, care implica expunerea, apoi developarea, montarea, copierea filmului, un proces destul de elaborat. De ce m-am ambiționat să vin în Craiova? Lucram la filmul lui Geo Saizescu <<Balul de sâmbătă seara>> și am venit în Craiova să facem premierea filmului, la cinematograful Central. A derulat proiecția de film, publicul a aplaudat entuziasmat, felicitări, echipa de filmare era toată pe scenă și ne-au invitat la o cupă de șampanie. Atunci l-am înghiontit pe Geo Saizescu și l-am întrebat: “Ce facem, domne, nu le spunem și lor de cinecluburi?“, deoarece se spunea că Oltenia este <<pata albă pe harta cinecluburilor>> şi trebuia spartă gheața. Așa s-a legat ideea, iar apoi ei au insistat. Eu am acceptat să vin, crezând că va fi o perioadă scurtă, de un an cel mult. Din păcate, mi-au trebuit șapte ani ca să fac ceva, să am și e o satisfacție că nu am plecat degeaba din studioul profesionist și am venit aici“, a declarat Dima Burcă.
Oltenia „Pata albă pe harta cinecluburilor“
Împreună cu Consiliul Judeţean al Sindicatelor, Dima Burcă a înfiinţat primul cineclub din Oltenia. După popularizarea acestei iniţiative, mulţi curioşi au venit să vadă despre ce este vorba. Dintre ai au rămas doar cei pasionaţi. „Eu am creat un curs complet de artă și tehnică cinematografică și am luat-o de la istoria cinematografului, de la primele modalități de realizare a unui film, mulți s-au plictisit și au rămas doar cei perseverenți și serioși dintre ei, unii s-au dovedit chiar talentați, cu aptitudini pentru treaba asta”, a continuat acesta.
Consiliul Județean al Sindicatelor nu a reușit să ţină mai departe acest lucru sau să sprijine această mişcare „s-au gândit că dacă eu îmi asum această sarcină, ei nu mai au nimic de făcut, și astfel nu mi-au asigurat niciun fel de condiții, nici sediu. Eram prin birourile Consiliului Județean după ce plecau instructorii acasă. Până la urmă am improvizat acolo, într-o cameră, apoi ne-am mutat la Casa de Cultură, unde nici ei nu aveau spațiu, dar am improvizat acolo ceva. Cu aparatura tehnică stateam foarte rău, avem aparate de 8 mm, când toată mișcarea din țară trecuse la 16 mm“, rememorează Dima Burcă.
În această perioadă, a realizat, ca autor total, mai multe filme de scurt metraj, de genuri diferite, pe peliculă reversibilă alb-negru sau color de 16 mm: „Aplauze“, „Ziua recoltei“, „Sonda 2143 Brădești erupe“, „Zilele Macedonski“, „Stavilă vie“, „Armonii vechi și noi“, acesta din urmă fiind selecționat la faza finală a Primului Festival Republican al Cineaștilor Amatori – Piteşti 1969.
Pasiunea sa l-a determinat să înfiinţeze noi cinecluburi, la întreprinderile Electroputere şi Chimistul Craiova, a inițiat şi instruit Cineclubul şcolar al Liceului Pedagogic Craiova, a îndrumat copiii de la Casa Pionierilor din Craiova.
În septembrie 1970 a propus înființarea clasei de Artă Cinematografică și Artă fotografică în cadrul Școlii Populare de Artă Craiova și în calitate de profesor-maistru a pregătit trei promoții de cineamatori, între anii 1970-1977. Cu elevii și absolvenții a înfiinţat un cineclub școală și Studioul Cineastului Amator, iar în vacanțele școlare a organizat tabere de creație și cursuri externe pentru cadrele didactice și cineamatorii din județul Dolj.
„În 1970, era clar că nu mai aveam nicio perspectivă aici și atunci am avut inițiativa să înființăm o secție de artă cinematografică și fotografică la Școala Populară de Artă, tot sub genericul Craiova Film Studio. Directorul de atunci nu a fost prea convins la început că o să meargă, dar apoi s-a entuziasmat și așa am înființat cele două clase și am primit cursanți, elevi de toate vârstele, de la pensionari la elevi de liceu, era deschis tuturor. Oamenii erau pasionați, iar noi cunoscuți în tot orașul, pentru că reușiserăm să facem câteva filme la sindicate, făcusem și două jurnale de actualități, iar asta a atras foarte mulți curioși. Prima clasă am început-o cu 15 oameni. Aici era ceva mult mai organizat, era o școală cu programă, cu ore stabilite. Am participat la festivaluri naționale, am luat premii. Din păcate, după plecarea mea în `77, mai exact după revoluţie, în `90, a murit toată mişcarea în judeţul Dolj. Anii 90 au dus la sucombarea mişcării artistice de cineamatori ai Băniei, nu din renunţarea cineaştilor amatori, ci din indolenţa şi lipsa de discernământ, în primul rând a celor care lucrează în cultură. Exista atunci un comitet de cultură şi o casă de creaţie, un centru de îndrumare a creaţiei populare, pur şi simplu administratorii respectivi au închis cinecluburile, au aruncat aparatura şi cel mai trist e că au pierdut filmele. Printre acestea erau şi filme documentare, dar şi artistice. Acele filme documentar erau cadre din istorie, erau patrimoniu. Nu știu să se fi păstrat un film, toate au fost distruse, aruncate“, povesteşte Dima Burcă..
Cineclubul craiovean din acea perioadă a motivat mulţi tineri să îşi urmeze pasiunea pentru creaţiile filmice. „Vreau să vorbesc despre colegii şi prietenii mei, elevii mei, care au devenit discipoli şi eu am devenit mentorul lor. Cei mai remarcabili au fost George Obrocea, care a devenit inspector adjunct la direcţia de cultură, Gigi Catană, Gheorghe Catană, care terminând Şcoala populară de artă au reuşit să se angajeze atunci când s-a infiinţat televiziunea în Craiova, Vali Pribeagu, Anghel Deca, care la ora actuală este un mare operator la Hollywood“.
„Cultura cinematografică stă foarte rău în întreaga ţară“
Cineclubul a ţintit spre crearea unor oameni iubitori de film, care să înţeleagă mesajul profund al peliculei şi să descopere adevăratele valori cinematografice. „Sarcina şi scopurile cinecluburilor se manifestă pe două direcţii, are două valenţe. Una de cultură cinematografică: pentru publicul cinefil se organizau manifestări de masă cu film, discuţii, vizionări colective, dezbateri pe marginea filmului, în care publicul să se edifice cu această modalitate de creaţie, pentru că literatura, pictura, muzica, celălalte arte sunt mai uşor de înţeles, dar aici, totuşi, modalităţile specifice ale creaţiei filmice sunt mai greu de înţeles, iar din această cauză nici spectatori mulţi nu au existat. Noi nu am reuşit în toţi aceşti ani să avem spectatori elevaţi care să poată să înţeleagă un film din punct de vedere al mesajului profund, sau să admire şi să acceadă către adevăratele valori cinematografice, nu către filmele de duzină, nu comedii triviale şi altele. Educaţia publicului pentru cultura cinematografică stă foarte rău în întreaga tară. Dar asta este una dintre sarcinile cine-cluburilor. Eu spun că în perioada 70-77, prin manifestările de cultură cinematografică pe care le-am realizat, am reuşit să creştem nişte oameni care să fie iubitori de film şi să înţeleagă foarte bine creaţia asta filmică“, a povestit Dima Burcă.
În prezent, oamenii şi-au pierdut interesul pentru propriile pasiuni, fiind preocupaţi mai degrabă concretul zilei de mâine. „Eu cred că azi oamenii nu mai au acel entuziasm dezinteresat al perioadei tinereţii mele şi al perioadei de care vă spuneam. Atunci, oamenii îşi dedicau timpul, viaţa, parte din banii câştigaţi ca să-şi realizeze o pasiune, o trăire artistică. Acum, oamenii fiind mai mercantili, mai tracasaţi de ritmul vieţii, de greutăţi, le este greu să se mai ocupe şi de pasiuni de genul acesta“, a încheiat acesta.
Întrunirea de 50 de ani a cineaştilor amatori din Craiova a avut drept scop, pe lângă depănarea frumoaselor amintiri, şi încercarea de a pune bazele unei noi mişcări în această direcţie. „Acum am încercat să renaştem cu oameni noi. Am dorit să-i unim pe acei oameni cu experienţă pe care i-am şcolit eu, să încerce cu tânăra generaţie şi cu facilităţile contemporane, care nu sunt atât de imposibile şi chinuitoare cum au fost ale noastre când filmam pe peliculă. Sperăm să se refacă şi să renască o mişcare adevărată“, a precizat Dima Burcă, promotorul mişcării de cineamatori din România.
BEATRICE SPĂTARU
