Cazul actorului Florin Busuioc care a suferit un infarct în timp ce se afla la Craiova și a fost operat în Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară scoate la iveală probleme acute din sistemul medical doljean. Deși o echipă de medici tineri s-a mobilizat și a reușit să intervină prompt și să stabilizeze pacientul, în spatele acestui caz se ascund nenumărate neajunsuri. Centrul de Cardiologie este dotat corespunzător cu aparatură și materiale sanitare pentru astfel de intervenții, însă medicii nu sunt suficienți pentru a putea asigura o activitate permanentă, o linie de gardă. În aceste condiții, tratarea a doi pacienți simultan în regim de urgență este imposibilă.
Florin Busuioc a suferit un infarct după ce i s-a fi făcut rău în timpul unui spectacol susținut la Filarmonica Oltenia.
Actorul a ajuns în Urgen-ța Spitalului Județean Craiova, în stare gravă, intubat și ventilat mecanic. Inițial, medicii s-au gândit să ceară transferul la un spital de specialitate din București. Acceptul a venit de la Institutul „C.C. Iliescu“ din Capitală, numai că din cauza condițiilor meteo nefavorabile elicopterul nu a putut zbura.
Din acest moment, soluția pentru a salva viața pacientului a fost mobilizarea medicilor care au competență în cardiologie intervențională, dar care nu lucrează în regim de gardă. A fost contactat șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul SJU Craiova, care coordonează și Centrul de Cardiologie. Reprezentanții spitalului spun că șeful clinicii nu a fost de găsit, așa că managerul spitalului a luat legătura cu medicii care au venit în scurt timp la spital.
„În paralel cu stabilizarea pacientului a fost mobilizată urgent echipa de cardiologie intervențională pentru continuarea protocolului terapeutic, adică pentru efectuarea de coronarografie și stentare. S-a luat această decizie de către managerul spitalului, întrucât medicul-șef al Clinicii de Cardiologie nu a putut fi contactat“, spune dr. Cristiana Geormăneanu, purtător de cuvânt în cadrul SJU Craiova.
O echipă de medici tineri a intervenit prompt. Dr. Paul Trașcă a montat stentul
Intervenția s-a desfășurat în Centrul de Cardiologie Intervențională în timp util, fără incidente, cu succes. Ulterior, pacientul a fost transferat în Clinica ATI din cadrul spitalului. Echipa de medici care a intervenit a fost formată din trei medici: dr. Paul Trașcă, medic primar cardiologie cu atestat de cardiologie intervențională, dr. Eugen Țiereanu, medic rezident în ultimul an, specialitatea cardiologie, dr. Emilia Goanță, medic specialist cardiologie, cu atestat european de electrofiziologie.
„Dr. Eugen Țiereanu, medic rezident în ultimul an în acest moment, poate participa la astfel de intervenții sub conducerea unui medic primar. Dr. Paul Trașcă este cel care a montat stentul. După ce dr. Țiereanu va termina rezidențiatul, poate participa la concursul pentru ocuparea unui post în spitalul nostru. Cu siguranță se va scoate post pentru că acesta este unul dintre obiectivele principale ale managerului: permanentizarea serviciului de cardiologie intervențională pentru a avea linie de gardă permanentă, astfel încât pacienții care suferă infarct miocardic acut să poată beneficia de același tratament de care a putut beneficia și pacientul din noaptea de marți spre miercuri“, a explicat dr. Cristiana Geormăneanu.
„Medicul șef de secție a fost sunat de managerul spitalului, dar nu a putut fi contactat“
Până să ajungă echipajul SMURD la sediul Filarmonicii Oltenia, pacientului i s-au făcut manevre de resuscitare de către colegi, la indicația coordonatorului din 112. Acest lucru a contat foarte mult. Ieri după-amiază, Florin Busuioc a fost transferat la Institutul Clinic Fundeni din Capitală.
Cazul actorului trage însă un semnal de alarmă și ridică semne de întrebare. Reprezentanții spitalului spun că vor analiza toate problemele iscate în jurul acestui caz, inclusiv faptul că șeful Clinicii de Cardiologie nu a putut fi contactat.
„Medicul șef de secție a fost sunat de către managerul spitalului, dar nu a putut fi contactat. S-a încercat contactatea lui în cursul nopții, nu s-a reușit, dar nu s-a insistat în mod deosebit pentru că s-ar fi pierdut timp prețios. Managerul a luat decizia, iar pacientul nu a avut de suferit. Se vor analiza toate problemele iscate în timpul acestui eveniment“, a adăugat purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.
„Am cerut la Minister de cinci luni posturi și nu au scos“
Contactat de jurnaliștii GdS, Octavian Istrătoaie, șeful Clinicii de Cardiologie, spune că a revenit mai târziu cu telefon și a făcut ce a ținut de el. Totodată, acesta susține că în Centrul de Cardiologie nu se pot asigura urgențele pentru că nu există personal medical suficient și că a solicitat mai multe posturi, dar încă nu a primit aprobarea de la Ministerul Sănătății.
„M-au sunat după 22.30. Eu i-am sunat după aceea, mai târziu. Am vorbit și cu domnul Arafat, cu șefa de UPU și cu doctorița de gardă. Altcineva nu m-a sunat. Există și desfășurător la telefoane să putem vedea cine a sunat. Clinica este deschisă. Este un paznic acolo și aveau cheile de cinci luni. Nu putem asigura garda. Am cerut la Minister de cinci luni posturi și nu au scos, am poze în telefon cu datele când am trimis. Peste trei zile se fac șase luni de când aștept să se scoată posturile la concurs ca să angajez oameni. Am cerut două posturi de cardiologi, cinci de asistenți. Dr. Țiereanu nu este șomer, este rezident, chiar acum (ieri – n.r.) dă examenul, susține ultima probă și apoi se poate angaja. Ministerul mi-a dat acceptul formal, am dovada, după aceea am așteptat bugetarea pe baza unui memorandum. Peste trei zile se fac șase luni de când am depus acest memorandum și nici până acum nu am primit un răspuns. Din acest motiv nu am oameni“, a declarat dr. Octavian Istrătoaie.
„Este prima intervenție de urgență efectuată în acest centru“
Întrebarea care apare în mintea oricăruia dintre noi este dacă în orice alt moment sau zi, un alt om suferă un infarct, i se poate salva viața în cadrul Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară? Nu. Consiliul Judeţean Dolj a investit 9,5 milioane de euro în această clinică, fiind dotată corespunzător cu toată aparatura necesară pentru realizarea de intervenții în caz de urgență, dar medicii nu sunt suficienți pentru a putea asigura o activitate permanentă, linie de gardă. A fost prima intervenție făcută în regim de urgență în Clinica din Craiova.
„Medicii au mai făcut astfel de intervenții, dar la pacienții cronici, programați. Este prima intervenție de urgență efectuată în acest centru, dar medicii sunt oameni cu experiență. Nu s-a intervenit în mod discreționar, ci s-a luat această decizie întrucât pacientul avea nevoie de această intervenție de urgență. A fost soluția cea mai bună. Oricare ar fi fost pacientul se lua aceeași decizie, însă, în mod normal, pentru că nu există gardă pacienții de acest gen erau transferați la un spital din București, cel mai adesea cu elicopterul“, explică dr. Cristiana Geormăneanu.
Ce spune președintele CJ Dolj?
Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară a fost construită în patru ani și inaugurată la începutul lunii mai a acestui an. Valoarea echipamentelor și dotărilor din Clinica de Cardiologie Intervențională este de aproximativ două milioane de euro. Pentru început, s-a decis să fie desfășurată doar partea medicală legată de cardiologie intervențională, urmând ca de la începutul anului viitor să înceapă și activitatea pe partea de Chirurgie Cardiovasculară. Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, apreciază efortul medicilor care au venit de acasă și au intervenit în cazul lui Florin Busuioc.
„Este foarte bine că medicii de la Spitalul Județean s-au comportat profesionist. Cred că este cea mai bună și cea mai dotată clinică din țară și spun asta și pentru că în acest timp a fost vizitată de oameni competenți, care au spus că ar putea fi folosită pentru primul transplant de inimă făcut în România. Din punct de vedere al aparaturii suntem bine dotați. Urmează, din ceea ce știu, ca de la 1 ianuarie să sosească și alți medici de la Institutul Inimii din Târgu Mureș să lucreze aici pe partea de Chirurgie Cardiovasculară, în așa fel încât să se poată trece și la realizarea de operații pe cord deschis. A vizitat această clinică și doamna ministru Sorina Pintea și a fost impresionată de ceea ce a văzut acolo și a insistat ca, de anul viitor, managerul și medicii să facă cereri să intre pe programul național să primească materialele necesare intervențiilor. Până atunci pot fi cumpărate direct. Cred că o să se facă angajări. Noi am investit aproximativ 27 de milioane de euro în sănătate. Suntem Consiliul Județean care a investit cel mai mult din țară, în sănătate“, a declarat Ion Prioteasa.
Poziția Ministerului Sănătății
Deoarece în acest moment SJU Craiova nu are numărul de medici necesari pentru organizarea unor gărzi în specialitatea cardiologie intervențională, unitatea sanitară organizează gărzi la domiciliu pentru această specialitate, astfel încât să asigure intervenția în cazuri de urgență. Această soluție este practicată în mai multe spitale din Europa care se confruntă cu lipsa de personal. În trecut, SJU Craiova a scos la concurs posturi de specialiști, însă acestea nu au fost ocupate. Posturile vor fi scoase din nou la concurs, pentru a crea posibilitatea înființării unei linii de gardă în cardiologie intervențională.
„Procedurile aplicate în acest caz au fost corecte. Pacientul a avut parte de cele mai bune îngrijiri. Însă, avem nevoie de medici specialiști în Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară. Am convingerea că majorările salariale acordate de guvern anul acesta, achizițiile de aparatură de înaltă performanță și proiectele noilor spitale vor determina medicii să rămână în țară, unde avem mare nevoie de personal“, a declarat Sorina Pintea, ministrul sănătății.