Adolescentul în vârstă de 17 ani, găsit împuşcat mortal, miercuri seara, era component al echipei de polo juniori a clubului Corona Braşov. Primele indicii în acest caz duc la sinucidere, scrie Mediafax. Poliţiştii au fost solicitaţi la locul unde a fost găsit adolescentul şi au stabilit că, cel mai probabil, acesta s-a sinucis cu arma de vânătoare a tatălui său.
„Am fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că un tânăr de 17 ani s-a împuşcat mortal în zona capului cu o armă de vânătoare a tatălui său. Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului pentru a demara cercetările specifice a constatat că tânărul de 17 ani a decedat în urma unei plăgi prin împuşcare în zona capului. Persoana decedată a fost transportată la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei. S-a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului”, a spus, joi, Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.
Tânărul era component al echipei de polo a clubului Corona Braşov. Mesajele de condoleanţe au fost trimise pe pagina de socializare a echipei de polo.