7.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOrdonanţa de urgenţă ce permite acordarea salariului minim diferenţiat şi reducerea deficitului de muncă, adoptată vineri de Guvern

Ordonanţa de urgenţă ce permite acordarea salariului minim diferenţiat şi reducerea deficitului de muncă, adoptată vineri de Guvern

Guvernul a aprobat, vineri, ordonanţa de urgenţă ce modifică o serie de prevederi din Codul Muncii, în sensul în care se va putea stabili salariul minim brut diferenţiat pe categorii de angajaţi, iar femeile pot opta pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), transmis vineri Agerpres.

Astfel, prin ordonanţa de urgenţă care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii – Legea nr. 53/2003 şi Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, s-a creat cadrul legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor şi al vechimii în muncă.

„Prin Hotărâre de Guvern, se va putea stabili nivelul salariului minim diferenţiat pentru anumite categorii de salariaţi: pentru salariaţii care sunt încadraţi pe studii superioare, precum şi pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel”, precizează ministerul de resort.

Totodată, o altă modificare adusă Legii 53/2003, oferă posibilitatea femeilor de a opta, în scris, pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, în acord cu Decizia CCR nr. 387/ 2018.

În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS