1.4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(Galerie foto) Începând din această seară, Termo dă căldură şi asociaţiilor cu mari datorii

(Galerie foto) Începând din această seară, Termo dă căldură şi asociaţiilor cu mari datorii

 

Zeci de familii din Craiova stau la acest moment în frig, deşi SC Termo Craiova livrează agent termic în regim permanent de peste două săptămâni de zile. Asociaţiile din care fac parte au mari datorii către operatorul de căldură, iar din această cauză nu li se furnizează căldură şi apă caldă. În ciuda temperaturilor scăzute de afară, proprietarii din zece asociaţii nu au căldură. Potrivit unei situații a SC Termo Craiova, printre acestea se numără Asociaţia de proprietari nr. 14 din cartierul 1 Mai, Asociaţia nr. 3 „Ştirbei Vodă”, Asociaţia nr. 4 „Mareşal Antonescu”, Asociaţia de proprietari nr. 7 din 1 Mai, Asociaţia de proprietari nr. 24 Craioviţa Nouă, Asociaţia nr. 9 -1 Mai, dar lista marilor datornicii este mult mai mare.
În această situaţie se găsesc locatarii din cinci blocuri din Asociaţia nr. 11 din cartierul 1 Mai. SC Termo Craiova SRL a refuzat să le mai furnizeze agent termic, fiindcă nu au plătit nici măcar un leu la întreţinere. Oamenii au ajuns să plângă din cauza situaţiei în care se găsesc şi spun că nu ştiu cum vor ieşi din iarnă. Se încălzesc cu radiatoare electrice şi mai dau drumul la aragaz. Pe pereţii apartamentelor s-a instalat mucegaiul şi umezeala. „Aşa stăm, cu apă pe pereţi. Încălzim apartamentul cu un radiator electric. Ţinem copilul în frig. Este cea de-a doua iarnă în care avem probleme cu căldura. Ce vină avem noi că s-au furat banii de la asociaţie? Ce să facem dacă alţi vecini nu plătesc la întreţinere? Temperaturile scad, iarna abia este la început şi noi îngheţăm în casă“, se plânge o locatară din blocul I71, scara 1, din cartierul 1 Mai.
La fel de frig este şi în apartamentele vecinilor, dar şi în alte blocuri din asociaţie. „Avem cinci blocuri în asociaţie cărora li s-a ridicat gigacalorimetrul de aproape un an. Cei care sunt pe termoficare nu primesc nici căldură, nici apă caldă. Sunt probleme cu datoriile şi cei de la Termo nu dau căldură blocurilor cu mari datorii. Am făcut toate demersurile, am fost şi la primărie, am tot vorbit cu cei de la Termo şi răspunsul a fost mereu, nu. Oamenii sunt revoltaţi. Cum să stai cu locuinţa neîncălzită în timp de iarnă. Unii dintre locatari se încadrează la subvenţie pentru încălzirea locuinţei. Este inuman ce li se întâmplă, oamenii plătesc şi ei cum pot“, afirmă administratorul Asociaţiei de proprietari, Gabriela Kurtoglu.

Termo dă căldură, dar cere restanţierilor să mai şi plătească

Foto: Lucian Anghel
Foto: Lucian Anghel

SC Termo Craiova SRL se îndură de craiovenii datornici şi le furnizează începând din această seară căldură, în ciuda avertismentelor că cei care nu plătesc parte din datorie nu li se furnizează agent termic. „Sunt, într-adevăr, 10 asociaţii de proprietari care nu au căldură la acest moment. Locatarii de aici nu au depus nici un efort să-şi plătească restanţele. Nu poţi să stai şi să nu dai nici măcar un leu la întreţinere. Eu am vorbit cu conducerea SC Termo şi am decis să le dăm începând de azi căldură. Vor avea o săptămână locuinţele încălzite, dar cu condiţia să-şi plătească restanţele. Să dea către furnizor măcar 10% din ce datorează. În caz contrar le vom sista din nou căldura”, a precizat Stelian Bărăgan, viceprimarul Municipiului Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS