9.5 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInternet wi-fi gratuit în municipiul Târgu Jiu cu bani de la UE

Internet wi-fi gratuit în municipiul Târgu Jiu cu bani de la UE

Uniunea Europeană finanţează introducerea de internet gratuit în municipiul Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu a declarat că la Comisia Europeană au fost depuse 11.300 de solicitări din toate ţările Uniunii Europene. Au fost selectate în cele din urmă 2.800 de localităţi, între care şi municipiul Târgu Jiu. Oraşele respective vor primi fonduri pentru a introduce internet gratuit în spaţii publice. Marcel Romanescu a precizat că vor fi alese zone precum centru, 9 Mai sau Debarcader, acolo unde în general circulă foarte multă lume. Internetul gratuit va putea fi folosit pe telefon, tabletă sau de pe alte dispozitive.

Fără condiţionări

Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a mai spus că Uniunea Europeană oferă posibilitatea gratuităţii complete. Actualul sistem de internet wi-fi din Târgu Jiu condiţionează transmiterea unui sms pentru a beneficia de acces la reţea.
Astfel, cetăţenii vor putea primi instantaneu acces la reţelele wi-fi publice, în funcţie de zona în care se află. Actuala reţea este aproape inutilizabilă şi greu de accesat. „Am participat la acest program şi am primit finanţare alături de alte localităţi din Europa. Este un avantaj să faci astfel de investiţii cu fonduri nerambursabile. Ne-am bucurat când am fost selectaţi. Va fi implementat acest sistem în punctele cele mai aglomerate din oraş şi acolo unde, de regulă, lumea intră pe internet. În mod clar, în zona de promenadă din centru, în amfiteatrul în aer liber. Acolo chiar este util internetul, în parcuri, în zona de sud, mai este zona Debarcader în nord. Internetul va fi liber fără niciun fel de condiţionări de SMS sau altele“, a spus Marcel Romanescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS