Coreea de Nord este o țară din Asia de Est, considerată a fi o dictatură absolută.
Internetul nord-coreean este de fapt o rețea fără legătură cu lumea din exterior, numită „Steaua Strălucitoare“, prin care nicio pagină din străinătate nu poate fi accesată.
Italia, Costa Rica, Botswana, Franța, Statele Unite ale Americii, Madagascar sau Svalbard din îndepărtatul Ocean Arctic. Ce au în comun aceste locuri împrăştiate pe mai multe continente? Fie că e vorba de comunităţi consistente de români sau de câteva persoane, cu toţii la fel de importanţi, ei bine, toţi citesc Gazeta de Sud. Practic, avem cititori pe aproape tot globul. Şi pentru asta le mulţumim.
Oriunde viaţa le-a îndrumat paşii, pe tărâmuri calde şi însorite sau îngheţate şi neprimitoare, dorul de ţară, de Oltenia, îi însoţeşte în tot ce fac. Iar noi, cei de la Gazeta de Sud, ne străduim să fim alături de ei prin informaţii despre ACASĂ.
Ştim că nu le este uşor acolo, cu atât mai mare mândria noastră că ne citesc în fiecare zi. Şi pentru asta le mulţumim. Acum, în anul Centenarului, toate gândurile noastre merg către ei. Îţi mulţumim că ne citeşti, cititorule din Italia, Germania, Anglia, Spania, America! Îţi mulţumim şi ţie, cititorule din Australia, Brazilia sau China!
Vă mulţumim tuturor, dragi olteni, şi vă urăm „La mulţi ani!“, pe orice continent v-aţi afla.
Noi vom rămâne mereu ACASĂ pentru voi.