7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinA fost inaugurat hotelul viitorului

A fost inaugurat hotelul viitorului

În Hangzhou, localitate din estul Chinei, a fost inaugurat un hotel unde cele mai multe activităţi sunt făcute de roboţi, fiind denumit generic hotelul viitorului. Şi dacă la prima vedere pare părăsit, este pentru că majoritatea serviciilor sunt robotizate sau executate cu ajutorul inteligenţei artificiale.

În hotelul FlyZoo, luminile, televizorul şi perdelele sunt controlate tot cu ajutorul aplicaţiei de pe telefon. Iar pentru room-service şi alte probleme, există un asistent digital pe bază de comandă vocală. Şi în restaurant, chelnerii şi barmanii sunt tot roboţi. Mai există şi angajaţi care, cel puţin, deocamdată, nu se tem pentru slujbele lor.

“Nu sunt îngrijorată că voi fi înlocuită de maşini şi roboţi, pentru că acestea pot face doar treburile simple. Serviciile de calitate le oferă tot angajaţii oameni. Roboţii ne ajută să câştigăm timp şi să ne ocupăm mai mult de clienţi”, spune Sun Xiaoting, angajată a FlyZoo Hotel.

Inteligenţa artificială este tot mai îmbrăţişată de lanţurile hoteliere din lume, care oferă din ce în ce mai multe servicii automatizate sau care nu necesită interacţiunea cu oamenii. Pentru directorul acestui hotel din China, avantajele sunt clare: după propriile spuse, FlyZoo Hotel este de aproape două ori mai eficient decât competiţia şi asta exclusiv graţie tehnologiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS