Psihopaţii sunt destul de dificil de observat şi, de cele mai multe ori îi vedem în filme sau citim despre ei în cărţi. O cercetare arată că, psihopaţii au tendinţa de a avea ceva în comun, își aleg cam aceleaşi meserii, potrivit Elle.
Kevin Dutton, un psiholog din Marea Britanie, specializat în studierea și examinarea psihopaților, a întocmit o listă, în cartea sa intitulată “The Wisdom of Psychopaths: What Saints, Spies, and Serial Killers Can Teach Us About Success,” cu alegerile pe care psihopații le fac, în materie de servicii.
Iată care sunt acestea:
1. CEO
Psihopații au așa numita „imunitate la haos.” Nu numai că reușesc să muncească sub stres inuman, dar au și o satisfacție bolnavă când îi văd pe cei din jurul lor că se chinuie să reușească, fiindcă îi pune pe ei într-o lumină bună. Mulți folosesc metoda pentru a urca în ierarhia companiei și, nu e de mirare, că toți, aproape, au câte o hibă.
2. Avocați
În cartea „Confessions of a Sociopath: A Life Spent Hiding In Plain Sight”, autorul M.E. Thomas, un sociopat autoproclamat, a spus că asta a ajutat-o să fie un avocat mai bun. Și, iată, aparent există destul de mulți ca ea, fiind un job extrem de stresant, dinamic și obositor, dar, în același timp, cere o inteligență peste medie și o minte aprigă.
3. Oameni din TV sau Radio
În centrul atenției, la TV? Hello, Psycho! Narcisismul, încrederea grozavă în sine… narcisismul! Exact caracteristicile din profilul unui psihopat. Plus abilitatea de-a-și menține calmul și organizarea aduc un plus acestui job.
4. Oameni de vânzări
Ăștia îmi plac mie mult. Eram convinsă de mult că trebuie să fie ceva cu ei. Sunt mereu în goana după a face cât mai mulți bani, au un curaj imens și sunt incapabili să joace în echipă. În fond, trăiesc din comisioane.
5. Chirurgi
Un studiu publicat în The Bulletin of the Royal College of Surgeons of England a cercetat dacă chirurgii au șanse mari să fie psihopați. Și, de vreme ce sunt în acest top, ai răspunsul la întrebare. E legat de treaba cu munca sub stres și deciziile de viață și moarte pe care aceștia trebuie să le facă, câteodată la nivel de secunde. Deci, da.
6. Jurnaliști
Trebuie să afli răspunsuri de la surse, ai un deadline dificil, informații greu de accesat… psihopații sunt perfecți. Și când scriu rândurile astea, îmi pun niște serioase întrebări, în timp ce-mi urmăresc colegii cu atenție. Hmm…
7. Polițiști
Mai are rost să-ți explic de ce? E un job dificil, dacă vrei, atunci când nu mănânci gogoși, sau cel puțin ar trebui să fie, dar psihopații sunt buni în situațiile de criză și își mențin calmul. Și… am mai menționat gogoșile?
8. Oamenii lui Dumnezeu
Greu de crezut? În România, cu siguranță, nu. Dar și în afară, iată că un job în domeniul religios îți dă posibilitatea de-a-i exploata pe alții și să fii acoperit pentru asta. Psihopații iubesc manipularea, iar atunci când au și un context vulnerabil să o facă – gen slujba de duminică, la care vii cu sufletul împovărat doar ca să scapi de prostiile pe care le-ai făcut sâmbătă seară, ca un bun creștin păcătos ce ești – atunci chiar că se simt ca acasă!
9. Bucătari
Majoritatea psihipaților, contrar credințelor tradiționale, nu vor să le facă rău altora. Așa că nu-ți fă griji de faptul că bucătarii au acces la obiecte extrem de ascuțite. Psihopații lucrează bine în situații haotice, iar bucătăria nu e deloc diferită.
10. Funcționari publici
Cu siguranță ai avut întâlniri cu oameni care practică această meserie: la buletine, la poștă, la ANAF… Să nu te surprindă dacă vreunul dintre ei are o latură pe care o ascunde. Pe mine m-au speriat întotdeauna. Află că în 2014, guvernul britanic a luat în calcul angajarea specifică a astfel de persoane, fiindcă pot „să mențină ordinea”, lipsindu-le, cu desăvârșire, „empatia, sentimentele pentru alții” și sunt „extrem de buni la crize”.