0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgujienii, așteptați în stradă la cumpăna dintre ani, la concert

Târgujienii, așteptați în stradă la cumpăna dintre ani, la concert

Cetăţenii din Târgu Jiu şi nu numai sunt aşteptaţi la cumpăna dintre ani în stradă, în centrul oraşului. Autorităţile locale vor organiza de Revelion, la miezul nopţii, un concert al artistei Eneli, originară din Târgu Jiu. Ileana Maria Popescu, pe numele de scenă Eneli, a început să cânte într-un cor de biserică, la vârsta de cinci ani. La 14 ani s-a înscris la Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, orașul natal. În clasa a XI-a a urmat cursuri de canto timp de aproape un an, la o școală privată din București. În 2010 a început să posteze videoclipuri online pe YouTube, iar apoi a susținut concerte în oraș. În 2013, când încă era la Târgu Jiu, a înregistrat cover-ul pentru piesa „Who You Are“, aparținând lui Jessie J, pe care l-a postat pe YouTube, obținânde câteva mii de vizualizări, ceea ce a făcut ca numele ei să fie menționat în mai multe articole și să ajungă inclusiv în show-uri TV. În trecut, Eneli a fost solistă în două trupe: Paperglass și Seventh Zone. Între 2014 și 2017, Eneli a studiat Comunicare și Relații Publice la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Eneli a colaborat cu producătorul și DJ-ul moldovean Vanotek, alături de care a scos patru piese. „Tell Me Who“, single lansat în martie 2017 și ale cărui versuri au fost compuse de Eneli, s-a bucurat de succes atât în România, cât și în străinătate. Piesa a ajuns în topurile din România, Rusia și Polonia, și are peste 8,7 milioane de vizualizări pe YouTube.

Foc de artificii, în Piaţa Prefecturii

De asemenea, autorităţile din Târgu Jiu vor organiza anul acesta focul de artificii în Piaţa Prefecturii din oraş. Anul trecut, ca şi în anii precedenţi, focul de artificii a fost găzduit de insuliţa de lângă Parcul Central. Primarul Marcel Romanescu a declarat că a observat că anul trecut unii cetăţeni au rămas în centrul oraşului, iar alte mii au mers pe insuliţă, la focul de artificii. Prin urmare, a fost luată decizia ca la cumpăna dintre ani focul de artificii să fie organizat în centrul oraşului. „Au fost cetăţeni anul trecut care nu au participat în acelaşi loc la Anul Nou. Unii au mers pe insuliţă, la focul de artificii, iar alţii au rămas la brad, în centru. Cred că va fi mai bine să organizăm focul de artificii în centru, după care va avea loc concertul de Anul Nou“, a menţionat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Căsătorii la Poarta Sărutului

De asemenea, la Târgu Jiu, cinci cupluri vor spune „da“ la cumpăna dintre ani, la Poarta Sărutului. Toţi au depus documentele la termen, iar cununiile civile vor avea loc pe 31 decembrie, lângă opera lui Constantin Brâncuşi. De amintit că autorităţile din Târgu Jiu au majorat taxa de oficiere a căsătoriilor de Anul Nou, lângă Poarta Sărutului, la 500 de lei. În trecut, taxa a fost de 400 de lei. Anul trecut, 15 cupluri s-au căsătorit la Poarta Sărutului. Este de amintit că, la Târgu Jiu, căsătoriile de Anul Nou, sub Poarta Sărutului, au devenit o tradiţie. Sute de cupluri şi-au unit destinele în oraşul lui Brâncuşi. Se consideră că oficierea căsătoriei la Poarta Sărutului va asigura trăinicie şi va aduce noroc tinerilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS