-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAi PFA sau Întreprindere Individuală? Ce trebuie să faci pentru a nu fi radiate

Ai PFA sau Întreprindere Individuală? Ce trebuie să faci pentru a nu fi radiate

Cei care au în derulare proiecte prin PNDR sau alte finanțări ca Persoane Fizice Autorizate (PFA) ori Întreprinderi Individuale (II) trebuie să îşi actualizeze obiectul de activitate. În caz contrar, acestea riscă să fie radiate din oficiu. Sunt vizate PFA-urile şi II-urile care nu și-au redus clasele de activităţi la cinci, respectiv zece. În Oltenia, riscă să fie radiate peste 2.800 de PFA şi peste 1.500 de II, începând cu 19 martie 2019, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Legea nr. 182/2016 prevede că „PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de codul CAEN“, în timp ce „întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult zece clase de activităţi prevăzute de codul CAEN“. Astfel, dacă deţineţi PFA-uri şi întreprinderi individuale, este bine să ştiţi că la data de 17 ianuarie 2019 va expira perioada de doi ani pe care o aveţi la dispoziţie pentru a solicita Oficiului Registrului Comerţului din raza sediului profesional înregistrarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate, întrucât Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 începe să îşi producă efectele. În caz contrar, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale riscă să fie radiate din oficiu. Mai exact, potrivit legii, în termen de 60 de zile de la împlinirea celor doi ani, respectiv începând cu 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului radiază persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.
Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Pe această listă figurează 2.817 PFA din Oltenia. Este vorba de 579 de PFA-uri din Dolj, care au între 6 şi 41 de clase de activităţi, 626 din Gorj, 548 din Mehedinţi, 515 din Olt şi 549 din Vâlcea, dintre care peste 60 au activitatea întreruptă temporar.
În ceea ce priveşte întreprinderile individuale, sunt vizate 110 din Dolj, care au între 11 şi 25 de clase de activităţi, 230 din Gorj, 207 din Mehedinţi, 653 din Olt şi 326 din Vâlcea, dintre care peste 50 au activitatea întreruptă temporar.
Modificarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate şi emiterea noilor certificate de înregistrare se realizează pe baza cererii depuse de ONRC, cu titlu gratuit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS