7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPisicuta perversa cauta scaun de prefect

Pisicuta perversa cauta scaun de prefect

Un francez destept spunea acum vreo doua sute de ani ca „fara guvern, n-am mai ride in Franta“. Un prefect din zilele noastre zice ca pe scaunul lui s-a pus premiul de 150 de mii de dolari. Sa tot rizi. Am informatii, zice prefectul, ca persoane interesate de a ocupa functia de prefect al judetului, pe care cu onoare o detin, in ciuda vicisitudinilor, au oferit sume de pina la 150 de mii de dolari unor inalti demnitari care ar putea sa ma schimbe din functie.

In chestii d-astea, daca esti destept, iesi primul cu banii. Bagi sute de mii de parai si ramii cu functia. Istoria e plina de astfel de pilde. Asa s-a batatorit drumul Istanbulului, coborit la faima de azi de balerinele aceluiasi judet. Daca n-ai banii si crezi ca ai doar merite, pleci. Telenovelele sint pentru subrete si manichiuriste. Pentru ca prefectul nu numai ca are bani, dar nu da. Prefectul nostru e si zgircit, si jignit. In primul rind, ma simt jignit, se smiorcaie el, fiindca am fost facut om batrin si nepotrivit de a fi prefect. Asa o fi. In aceste conditii, 150 de mii de dolari sint bani aruncati aiurea. Aici ar trebui sa intervina competentele guvernului. Popindaul din capul prefecturii confunda morala cu priceperea si vaicareala cu anunturile „matrimoniale“ sau rubrica de „contacte intime“. El crede ca i se lipeste functia de dibacia in ale administratiei ca „tinerele superbe de domnii generosi“. Numai ca in ultimul caz, tinerele superbe presteaza la greu. I-auzi aici munca la negru: pisicuta perversa cauta motanel brunet, vorbe murdare te vor satisface, stapina sadica caut sclav (cacofoniile fac parte din pret).

Deci, prefectul ar trebui sa se hotarasca de care parte e. Cind pune unul 150 de mii pe scaunul tau, fugi cu scaunul. In scaunul ala or fi prafuri, hasis, heroina. Daca nu le vezi, degeaba iti lasi greutatea pe el. Esti si batrin, si fraier. Smecheria cu demnitatea nu tine. Vine altul cu banii si se-alege praful de imaginea ta de prim om al urbei. Daca nu dibui mierea din jurul jiltului judetean inseamna ca nu-l meriti. Cum sa fii in slujba multimii, daca nu poti sa fii in primul rind in slujba ta. Nu departe de judetul prefectului revoltat se gaseste o primarie unde nevasta primarului e in fruntea mitingurilor din institutie impotriva lui barbatu-su. Femeia ii reproseaza primarului ca acasa nu-i barbat, iar la serviciu e ciuca mistoului subalternelor. Cazul de la prefectura. Ni se pare firesc ca oamenii din guvern sa se scuture de plingacios tocmai pentru incapacitatea sa de a-si tine judetul in mina. Si sa ia si cei 150 de mii. Cine da 150 de mii de parai la inceput va mai da. Va cotiza lunar, anual, electoral. Doar daca nu se da si guvernul jignit si va incepe o ancheta impotriva coruptiei, iertati sa fim de vorba proasta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS