13.6 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSportAdrian Cârstea, la CSO Filiaşi

Adrian Cârstea, la CSO Filiaşi

Lotul divizionarei C CSO Filiaşi s-a completat de joi cu un alt jucător care în prima parte a campionatului a îmbrăcat tricoul lui FCU, în discuţie fiind mijlocaşul Adrian Cârstea, fotbalist produs de Academia „Gică Popescu“, care a mai evoluat la echipa secundă a Universităţii Craiova şi CSM Vâlcea.

„Deşi am zis că nu mai aducem jucători seniori la echipă, ni s-a ivit ocazia să-l împrumutăm până la vară pe Adrian Cârstea, de la FCU, şi nu am ezitat, ştiind că este un fotbalist valoros“, a explicat preşedintele grupării doljene, Florin Spânu, pentru GdS.

Adrian Cârstea este al şaselea jucător ajuns la CSO Filiaşi de la FCU, după fundaşii Edi Dina şi Cosmin Calu şi mijlocaşii Claudiu Ştefan, Alex Armăşelu şi Sabin Lupu.

Conducătorul CSO Filiaşi a dezvăluit că s-a stabilit şi locul pentru cantonamentul de iarnă, ce iniţial fusese anunţat pe plan local. Astfel, trupa lui Mugur Guşatu se va pregăti în intervalul 26 ianuarie – 2 februarie în Serbia, la Kladovo. Între timp, Aurel Lupu şi colegii săi se pregătesc pe stadionul „Chimia“ din Işalniţa, iar vineri dimineaţă merg cu toţii la Policlinica pentru Sportivi din Craiova în vederea efectuării testelor necesare obţinerii viziei medicale pentru returul campionatului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS