6.7 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCoafuri naturale de Craciun

Coafuri naturale de Craciun

Cum pâna la Craciun a mai ramas foarte putin timp, coafezele si cosmeticienele de la salonul „Maribel“ va dezvaluie câteva trucuri pentru a arata fermecator in noaptea de Ajun.


„Maribel“, salon de infrumusetare situat in cartierul Craiovita, in spatele Complexului Racheta, s-a deschis din septembrie, dar se pare ca si-a facut repede un renume printre craiovence. Inca de la sfârsitul lunii noiembrie, doamnele si domnisoarele au inceput sa-si faca programari pentru a arata deosebit in noaptea de Craciun si Revelion. Salonul, unde lucreaza elevi ai Academiei Marian Cotoi, ofera servicii (cosmetica, manichiura, coafura) atât pentru femei, cât si pentru barbati, dar pâna acum nici un reprezentant al sexului puternic nu si-a aratat intentia de a-l vizita inainte de Craciun.


Solutii pentru acasa


Daca nu dispuneti de timp sau de bani pentru a ajunge la un salon de infrumusetare inainte de Craciun va puteti aranja si acasa, atâta timp cât tineti cont de câteva reguli. Nu exagerati cu gelul, fixativul sau spuma de par, coafura dumneavoastra trebuie sa para cât mai naturala. Este recomandat ca persoanele cu fata ovala sa nu poarte cocuri inalte, iar cele cu trasaturi neregulate ar trebui sa evite sa-si strânga parul.


Daca aveti parul lung, iata o modalitate simpla de a obtine bucle cu un aspect natural, atât de apreciate in acest sezon. Mai intâi trebuie sa va prindeti parul intr-o coada de cal, apoi, dupa ce ati folosit spuma, puneti-va parul pe bigudiuri de marime medie si mergeti linistite la culcare. Dimineata nu trebuie decât sa va desfaceti parul cu grija si sa folositi putin fixativ. In privinta machiajului, daca va incumetati sa vi-l realizati singure, este bine sa tineti cont in primul rând de vestimentatia pe care o veti purta si de locul unde veti merge.


Coafat si machiat – 30 RON


Daca preferati, de exemplu, sa petreceti seara de Craciun in casa, alaturi de cei dragi, este recomandat sa optati pentru un machiaj cât mai natural (puteti folosi rimel, putin fard de obraz si un gloss). Pentru o iesire in oras insa, intr-un cadru mai protocolar, puteti apela la… sidef, fie ca este vorba de pleoape sau de buze.


„In aceasta perioada se poarta machiajul sidefat pentru ca este in ton cu Sarbatorile“, a precizat Ana Maria, cosmeticiana la „Maribel“.


In schimb, daca vreti sa va lasati pe mâna specialistilor – ca doar o data pe an este Craciunul – atunci nu va mai trebui sa va gânditi ce ruj sau ce coafura sa folositi.


„Când intra in salon clienta nu trebuie decât sa ne spuna unde merge si cu ce se va imbraca si noi ne ocupam de restul“, a spus Simona, coafeza la „Maribel“.


Bineinteles ca in acest caz veti fi nevoite sa cheltuiti ceva bani. La „Maribel“, un coafat si un machiaj de seara va costa cel mult 30 RON, pretul variaza in functie de lungimea parului si de serviciile pe care le cereti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS