Putini militari cu rang inalt, gasiti vinovati de masacrele din timpul Revolutiei, mai sunt in spatele gratiilor, dupa ce majoritatea au obtinut, de-a lungul timpului, fie suspendarea pedepsei, fie amânarea acesteia din motive medicale. Asa se face ca, acum, majoritatea celor implicati direct in evenimentele din ’89 sunt in libertate, chiar daca la Cluj, pe Aeroportul Otopeni si in multe alte zone ale tarii s-au inregistrat zeci de victime si sute de raniti.
In doua dintre cele mai importante dosare instrumentate de magistrati, cel al Revolutiei de la Cluj si cel al masacrului de pe Aeroportul Otopeni, s-au obtinut, potrivit unui post TV, sentinte definitive dupa sapte ani de judecata.
Aeroportul Otopeni. 23 decembrie 1989. 50 de militari in termen care faceau parte dintr-o unitate de la Câmpina au murit impuscati chiar de propriii lor colegi, alti 13 fiind raniti.
Cinci ani mai târziu, in 1994, generalul Dumitru Draghin a fost trimis in judecata si condamnat la opt ani de inchisoare, in timp ce colegii lui, Grigorie Ghita si Ionel Zorila, si ei judecati, au fost achitati de judecatori. S-a facut apel, iar dosarul a fost retrimis procurorilor pentru refacerea urmaririi penale. Dupa intocmirea noului rechizitoriu si trimiterea acestuia in instanta, judecatorii au audiat aproape 1.000 de persoane, efectuând, totodata, mai multe reconstituiri, inclusiv deshumarea unor cadavre. Expertizele medico-legale au stabilit cu certitudine ca militarii ucisi la Otopeni au murit din cauza gloantelor folosite de plutonul condus de cei trei inculpati.
Sentinta definitiva de condamnare a generalilor a fost data, in 2001, de Curtea Suprema de Justitie. Dumitru Draghin si Grigore Ghita au primit pedepse privative de libertate de opt, respectiv sase ani, in timp ce capitanul Ionel Zarila a primit patru ani de inchisoare. Fostul procuror general al României, Tanase Joita, a atacat cu recurs in anulare sentinta, dar Sectiile unite ale instantei supreme au respins actiunea, considerând-o nefondata.
Pedepsele pentru Revolutia de la Cluj s-au dat de-abia in luna martie a acestui an, când Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a condamnat pe cinci dintre cei sase inculpati la pedepse cu inchisoarea cuprinse intre opt si 15 ani, precum si plata unor despagubiri.
Atunci, patru fosti ofiteri ai armatei si un fost prim-secretar al Partidului Comunist au fost gasiti vinovati de omor deosebit de grav si instigare la omor, insa instanta a achitat un inculpat acuzat de omor calificat.
Astfel, maiorul Ilie Dicu a fost condamnat la 15 ani de inchisoare si zece ani interzicerea unor drepturi cetatenesti pentru infractiunea de instigare la omor deosebit de grav. Fostul comandant al Armatei a IV-a Transilvania, generalul in rezerva Iulian Topliceanu, a primit si el zece ani de inchisoare pentru aceeasi infractiune, ofiterii Valeriu Burtea si Ioan Cocan fiind condamnati la câte noua ani de detentie pentru fapte similare.
In ceea ce-l priveste pe fostul prim-secretar al PCR Cluj, Ioachim Moga, acesta a fost condamnat de magistrati la opt ani de inchisoare si interzicerea unor drepturi cetatenesti, pentru instigare la infractiunea de omor deosebit de grav. Toate persoanele condamnate au fost obligate la plata, in solidar cu Ministerul Apararii Nationale, a unor despagubiri materiale catre partile vatamate in valoare de câteva miliarde de lei.