13.6 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Pandurii au demarat pregătirile (update)

Fotbal / Pandurii au demarat pregătirile (update)

Pandurii Târgu Jiu s-a reunit sâmbătă şi a reluat pregătirea pentru partea a doua a campionatului, având creionat şi un program de lucru. Gorjenii au în program câte un antrenament zilnic până joi, moment în care antrenorul Adrian Bogoi va definitiva lotul pentru perioada de cantonament, care va avea loc pe plan local, având cazarea la hotelul de la centrul de copii şi juniori al clubului, unde sunt condiţii bune de refacere după efort. Antrenamentele sunt programate pe cele două terenuri disponibile de lângă stadionul „Municipal“, cel sintetic şi cel cu iarbă. Pe 4 februarie este programată vizita medicală, probabil la Policlinica pentru Sportivi din Craiova, iar până pe 16 februarie se vor disputa şi patru jocuri amicale.

„Pregătirea o vom face aici, pe plan local. Cum să plecăm în cantonament în ţară, la munte, dacă ar fi aceleaşi condiţii de iarnă ca şi aici sau poate char mai slabe? Mi-aş dori şi patru-cinci meciuri amicale, am stabilit în mare programul acestora, pe 30 ianuarie vom juca cu echipa din Deva la Târgu Jiu, pe 5 sau 6 februarie cu CSO Filiaşi tot la Târgu Jiu, cu Flacăra Horezu vom juca pe 9 şi 13 februarie, un meci la Târgu Jiu şi unul la Horezu, iar pe 16 februarie un meci cu FCU Craiova tot la Târgu Jiu“, a declarat antrenorul Adrian Bogoi, pentru site-ul oficial al clubului.

Se aşteaptă întăriri la echipă

În privinţa lotului, antrenorul Adrian Bogoi se va baza pe jucătorii care au evoluat la Pandurii şi în turul campionatului, cu execepţia lui Drilon Cenaj, care a reziliat contractul cu Pandurii încă din luna decembrie. La reunirea lotului au fost prezenţi 28 de jucători, majoritatea celor care au evoluat la Pandurii şi în prima parte a sezonului, fiind cooptaţi la pregătire şi patru dintre juniorii clubului de la grupa de juniori Under 17 ani antrenaţi de Florin Popete. Au fost prezenţi la antrenamente şi cei doi jucători care au semnat contracte cu alte formaţii, contracte care vor intra în vigoare din vara acestui an, Pîrvulescu şi Tudoran, singurii absenţi la reunire fiind cei doi jucători francezi Moussa Konate şi Philippe Nsiah.

„Am început pregătirea în mare parte cu acelaşi lot din turul campionatului, singurii absenţi de la reunire au fost cei doi jucători francezi Moussa şi Philippe pe care îi aşteptăm să vină în zilele următoare, pentru că am înţeles că sunt ceva probleme cu biletele lor de avion. Desigur sunt aici şi jucătorii care au semnat în perioada de iarnă cu alte echipe, respectiv Pîrvulescu cu Universitatea Cluj şi Tudoran cu Rapid, deocamdată sunt încă jucătorii noştri şi cred că nu vor pleca amândoi în această iarnă. Pîrvulescu, repet, deocamdată este jucătorul nostru, dar s-ar putea să plece însă nu ştiu sigur în acest moment. Aşteptăm şi noi întăriri pentru că mai avem nevoie cel puţin de cinci-şase jucători. Avem şi noutăţi în lot în acest moment, dar sunt numai jucători tineri, aflaţi în probe şi jucători de la echipele de juniori. Avem pe listă şi câţiva jucători, care vor veni la pregătire cu noi şi este şi Gabriel Dodoi printre ei“, a comentat antrenorul Adrian Bogoi.

Denis Brînzan şi-a reluat şi el antrenamentele cu echipa după accidentarea suferită la finalul anului trecut, când a suferit şi o intervenţíe chirugicală la faţă. Nu s-au antrenat cu echipa Andrei Şendroiu, care se reface după o accidentare şi s-a pregătit separat de lot la sala de forţă, şi Bogdan Dănăricu, şi el având probleme medicale şi urmând să se opereze în perioada următoare.

UPDATE:

Nicki Pîrvulescu a anunţat astăzi că nu rămâne la Pandurii şi va face trecerea la Universitatea Cluj din această iarnă.

„Ştiam că va veni momentul în care munca şi eforturile mele vor fi răsplătite! Am ales o nouă provocare, un nou drum, spre un alt nivel. Totusi plec cu tine în suflet și iau cu mine cele mai frumoase amintiri de la primii paşi în fotbal şi până la șansa de a-mi dovedi puterea în Liga a II-a. Mulţumesc frumos, Pandurii“, a scris Nicki Pîrvulescu, pe contul său de facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS