Două lumi diferite. Una, plină de culoare, lumini, confortabilă, civilizată şi agitată. Cealaltă – un colţ uitat de lume, „îmbrăcat“ în frig, „mângâiat“ de ploi şi vânt, un colţ în care disperarea s-a înşurubat ca o boală incurabilă şi în care timpul parcă s-a oprit în loc. Mall-ul din Craiova şi târgul de săptămână sunt ca două faţete ale aceleiaşi vieţi. Un singur lucru au în comun: comerţul cu haine. Atât. Pentru că între basmaua ruptă a unei bătrâne cu mâini zbârcite care caută înfrigurată din priviri un client căruia să-i vândă o amărâtă de haină sau o pereche de cizme mâncată de vreme şi vestimentaţia femeii care vinde în mall se cască o prăpastie pe care nu ar umple-o un ocean de lacrimi.
Cum gerul de afară a îngheţat pământul, pornim în goana noastră după „marile reduceri“ sezoniere către partea civilizată a lumii, şi anume mall-ul din Craiova. Încă de la intrare îmi dau seama că am exagerat puţin atunci când am numit acest loc „partea civilizată a lumii“. O simfonie de claxoane te întâmpină şi te însoţeşte până în parcare. Pentru a găsi un loc în care să lași mașina trebuie să fii înzestrat cu o vedere de vultur şi o abilitate de ghepard, altfel te vei învârti în cerc minute bune. Parchezi departe, dar ești fericit că ai reuşit. Drumul până la cea mai apropiată intrare este un slalom printre maşini, cărucioare lăsate aiurea şi oameni grăbiţi, iar frigul nu ajută deloc.
Trecând pragul, nervii acumulaţi, scrâşnetul din dinţi şi tensiunea ridicată se risipesc uşor prin curenţii de aer cald care te dezgheaţă treptat. Jocul de culori şi lumini te invită să-i descifrezi tainele. Reducerile semnalate cu roşu, de mari dimensiuni, îţi încântă sufletul şi buzunarele. „Reduceri, reduceri peste tot!“. Începi cu primul magazin. Intri şi te laşi purtat de bulinele roşii aranjate cu grijă deasupra umeraşelor. „Vă putem ajuta cu ceva?“, se aude vocea consultantei, dar nu ştii de unde. Întorci capul şi e chiar în spatele tău, cu privirea aţintită pe ceea ce ai în mână. Tresari, răspunzi politicos şi-ţi continui „vânătoarea“. Aceeaşi întrebare îţi este adresată de fiecare dată când treci pragul unui magazin. Doar tonalitatea diferă, în funcţie de cât de mult timp petreci acolo. Atunci când tonul devine ascuţit şi strident, e momentul să te retragi.
Fiecare magazin are parfumul său, care te îndeamnă să îţi petreci cât mai mult timp acolo. Hainele sunt aranjate astfel încât să îţi atragă privirea din orice unghi. Consultantele sunt mereu pregătite cu câte un as în mânecă, pe care-l scot atunci când au ocazia. Dacă nu ești atent la jocul lor, plasele tale îşi vor dubla numărul, iar portofelul se va subţia considerabil.
În mall zilele nu curg calendaristic, deoarece nu contează dacă este mijlocul săptămânii sau weekend. Acest loc mereu abundă de oameni. „Lumea vine în fiecare zi, mai ales acum, în sezonul reducerilor. Cumpără sau se uită, dar sunt mereu aici. Reducerile mari îi atrag. Nu avem vânzări atât de ridicate ca de sărbători, dar sunt“, spune o consultantă, în timp ce împachetează cu grijă o bluză delicată. Un alt magazin, o altă poveste. „În această periodă se cumpără mai mult. Reducerile îi fac să achiziţioneze mai multe produse şi astfel depăşesc costurile unei zile obişnuite. Preţul este redus chiar şi cu 60%, şi aşa este în tot mall-ul“, povesteşte o altă consultantă.
Femeile își etalează elegant ultimele achiziţii, iar bărbaţii le însoţesc înarmaţi cu multă răbdare.
Pe culoare, mirosul de cafea proaspăt măcinată al cafenelelor îţi inundă nările, vitrinele cu prăjituri cremoase şi frumos ornate îţi gâdilă papilele gustative, muzica în surdină te relaxează.
„Azi nu făcui niciun leu“
În umbra acestei lumi se află o alta, guvernată de ger şi mustind a mocirlă. Renăscut din cenuşă, în urma incendiului din 2015, târgul de săptămână îşi aşteaptă şi acum clienţii care îl umpleau odinioară.
Încă de la intrare, scârţâitul gardurilor ruginite îşi cântă povestea singurătăţii. Tarabele aşezate unele lângă altele încearcă să ţină la distanţă gerul năprasnic, stratul gros de haine şi suflatul în pumni fiind singurele modalități de încălzire. Atmosfera este dezolantă. Te întrebi cum reuşeşte cineva să stea aici mai mult decât câteva minute. „Nu vindem mai nimic. Uite, azi nu făcui niciun leu. Abia ne ducem zilele. Și, dacă nu stăm aici, ce să facem? Unde să ne ducem? Avem acasă copii. Stăm aici pe frig, pe ploaie, ne încălzim cum putem. Ce iau într-o zi aproape că dau pe mâncare, că altfel nu rezist“, povesteşte femeia care vinde pantofi spânzuraţi pe sârme.
Tarabele cu grămezi de haine, unele mai mari, altele mai mici, ţin locul magazinelor de lux din cealaltă parte a lumii. Parfumul proaspetei cafele din mall este înlocuit cu mirosul „dezinfectantului“, care îţi face ochii să lăcrimeze şi pielea să se irite. Hainele mototolite şi pantofii îşi creează propriul joc de culori care îţi fură privirea. Ultimul sector este „raiul“ lenjeriei intime aruncate buluc în grămezi de tot felul sau atârnată „graţios“ pe sârme.
„Trăim cu speranţa şi murim cu regretul“
Târgul de săptămână este o mahala suprarealistă şi haotică în care poţi să găseşti orice. Te poţi lovi de produse noi sau de firmă la un preţ mereu redus, unde zerourile nu ezită să dispară cu fiecare pas pe care îl faci. „Ia zi, şefu`, vrei să cumperi aia? Hai c-o dau ieftin şi mai las la preţ! Ia-o la 50 de lei!…“. Te îndepărtezi câţiva paşi. „Cu 30 nu o vrei?“, strigă omul în urma ta, iar dacă mai faci câțiva pași, auzi: „Dă cât crezi tu, şefu`, hai să-mi faci şi mie saftaua!“. Pesemne că, în ciuda tocmelii specifice locului, clienţi şi bani nu sunt. „Nu mai vrea lumea să cumpere. Vin foarte puţini. Nu mai e ca înainte. Acum vin mai mult, aşa, de curiozitate, să vadă ce e pe aici, dar nu iau nimic. Dacă scoatem zece lei pe zi. Până acum nu am vândut nimic. Şi nici nu cred că o să mai vină clienţi de acum încolo. Mai bine e în weekend, dar nu mai este ce era înainte“, spune o femeie ascunsă în spatele maldărului de haine, „că-i mai adăpost“.
„1 leuuu, orice la un leuuu…!“ se aude strigătul strident şi disperat al altei vânzătoare. „Dacă îmi iei trei, ţi le dau tot la 1 leu, am şi pentru copii! Preşedintele, guvernul, primarul, toţi sunt vinovaţi. Să plece toţi, pe toţi i-aş da afară. Toţi fură. Nimeni nu face nimic pentru noi, să ne ajute cu ceva. Am trei copii acasă. Dacă nu vin să vând aici, ce le pun pe masă să mănânce?!“, continuă aceasta.
Printre rânduri, o bătrână cu faţa brăzdată de timp şi vreme se învârtește în cerc îmbrăcată cu multe haine. Broboada roşie ca focul îi scoate în evidenţă chipul trist şi obosit. „Ete, eu făcui 10 lei de azi-dimineaţă. Veni cineva şi luă o plasă întreagă de banii ăştia. Dacă ne-a luat mall-ul clienţii? I-o fi luat, nu ştiu, da nu mai vine lumea ca înainte. Nu le mai plac lucrurile «secănd». Da noi avem marfă bună, pe alese, şi lăsăm la preţ, da’ tot degeaba. Vine omu, se uită, întreabă şi nu ia nimic“, povesteşte ea cu glas uşor repezit, apoi e linişte, respiră adânc şi continuă „Abia mai rezist, dar n-am ce face… Trăim cu speranţa şi murim cu regretul“, încheie bătrâna, apoi îţi reia mersul în cerc cu capul plecat.
