5.9 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriExploatarile private de carbune din Gorj, cele mai profitabile din tara

Exploatarile private de carbune din Gorj, cele mai profitabile din tara

In judetul Gorj functioneaza mai multe exploatari private de carbune, care s-au dovedit a fi cele mai profitabile din tara.


Primele locuri in clasamentul intreprinderilor mici si mijlocii cu capital privat din România, la sectiunea de extractie a lignitului, sunt ocupate de trei societati din judetul Gorj. Acest top a fost realizat de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii si se refera la activitatea economica pe anul 2004.


Societatea DALEMI SERV SA din Târgu Carbunesti ocupa primul loc cu un profit brut de 8,7 miliarde de lei vechi, in timp ce firma ERMO EXPLOATAREA RESURSELOR MINERALE OLTENIA SRL din Motru este pe locul doi, cu un profit de peste doua miliarde de lei. Pe locul trei este tot o societate din Motru, si anume LORFA SRL, care a realizat un profit brut de peste 305 milioane de lei. Aceste societati au obtinut de la Agentia Nationala a Resurselor Minerale autorizatii pentru exploatarea anumitor perimetre miniere.


LORFA vinde carbune Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare


Societatea LORFA SRL, cu sediul in Motru, ii are printre actionari pe Cristinel Dumitru Ducu, Florina Oana Sucata si pe Dan Gabriel Bobaru. Cristinel Dumitru Ducu este finul generalului in rezerva Florian – Mihai Sucata, fostul sef al Corpului de Control al Serviciului de Paza si Protectie (SPP), care, in urma cu aproximativ o saptamâna si jumatate, a fost tras pe dreapta de catre presedintele Traian Basescu, in timp de Florina Oana Sucata este fiica generalului SPP. Carbunele extras de firma LORFA din perimetrul Valea Ursului, din zona Motru, este vândut Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare Drobeta Turnu Severin.


In urma cu aproximativ doua saptamâni, Gazeta de Sud a publicat o ancheta despre afacerile cuplului Ducu – Sucata in zona miniera Motru, iar dupa putin timp, generalul SPP a fost inlocuit din functie. Ducu a cumparat, in anul 1999, prin firma LAMDING TRADING SRL Bucuresti, societatea TPSUT Motru, care a fost privatizata. Ulterior, Ducu si Sucata infiinteaza alte trei societati care preiau patrimoniul TPSUT, si anume ATU, ITUC si ITUC INDUSTRY. Din cauza datoriilor mari, TPSUT a intrat in procedura de reorganizare si faliment, iar acum se afla in faza de lichidare judiciara. Societatea a fost vânduta de Ducu unor arabi dubiosi, care nu au fost vazuti niciodata prin zona Motru. Si celelalte trei societati se confrunta cu probleme financiare, ATU fiind in procedura de lichidare, iar ITUC INDUSTRY a intrat si ea de curând in reorganizare si faliment, la solicitarea Directiei Finantelor Publice Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS