Popeci este un nume cu o anumita rezonanta pentru craioveni. Zici Popeci, zici afaceri mari, bani multi, adica inca unul la categoria grea a boss-ilor cu conturi sanatoase in banci. „Am pornit de jos“, spune Popeci acum, când a ajuns in top 50, top 300 si in prima „divizie“ a afaceristilor craioveni, prezentând o cifra de afaceri de 350 de miliarde de lei.
Ucenic la fierarul satului
Este „gorjean al dracu’“ de origine. Nascut in ’45, in Bumbesti Jiu, Constantin Popeci se trage dintr-o familie simpla, dar zdravana, de olteni cinstiti si harnici. Tatal, Ionel, era mecanic in uzina, opt ore pe zi, restul timpului se indeletnicea cu treburile casei. Sef in casa era mama – Luta – taranca apriga si desteapta, in fata careia nimeni nu sufla: nici barbatul, nici baiatul si nici mezina familiei, Mioara. Cu astfel de parinti, Costel – cum era alintat flacaul casei – nu putea apuca alt drum decât acela al muncii cinstite. Si l-a apucat devreme, isi aminteste azi Constantin Popeci, recunoscând ca nu a avut o copilarie lipsita de griji. Cu boroboatele ei, desigur, dar si cu responsabilitati de om mare.
„La cinci ani am avut o sapa mica. Mi-a facut-o tata, in sat, sa muncesc in rând cu ei, cei mari. Cu coasa am inceput ceva mai târziu – pe la doisprezece. Era mai greu“, râde Popeci. „Eram sef la maturat curtea casei. Eu ma ocupam de ea. Imi placea sa muncesc si mai ales sa fiu primul! Pe la 10-11 ani m-am lipit de fierarul satului – unul Ciunghia, eram prieten cu fiul lui. Si stateam acolo, ore in sir, mesterind te miri ce. Atunci a inceput iubirea mea de fiare! Intâi gratis, cât mi-am facut ucenicia. Mai târziu, când am prins ceva experienta, ma duceam la oameni acasa sa le lucrez câte ceva, pe un pol-doi“.
Prima recunoastere: hot de struguri gol pusca
Fire practica, asa cum ii sta bine unui gorjean autentic, Costel si-a incercat puterile si in alte domenii. Contra cost, desigur.
„Duceam caprele oamenilor la câmp. Zece lei ceream, fara mâncare si bautura, adica mai ieftin decât oricare cioban din zona. Mergea treaba brici: dupa o vreme, caprele au invatat singure drumul si eu ma duceam la minge cu baietii… pe bani!“.
A vândut si pantofi, ca-i mergea si mintea, si gurita.
„M-am dus la cooperativa si i-am spus vânzatorului: imi dai zece lei la fiecare 100 batuti in casa si eu iti vând tot in zilele de salariu! In doua zile, erau date 20-30 de perechi de pantofi. Câstigam ceva, dar nu suficient cât sa-mi iau trotineta la care visam: costa 41 de lei, asa ca mi-am facut-o singur, din rulmenti“.
Cu toate preocuparile serioase ale copilului, prostioarele specifice vârstei nu i-au ramas deloc straine. Ba unele l-au facut chiar faimos, ducându-i-se vestea pe ulitele satului pâna la drumul national!
„N-am sa uit niciodata o prostie pentru care mama m-a certat multa vreme dupa aceea. Am intrat din greseala cu bobocii de rata intr-o balta de smoala. Speriat, i-am luat sa-i spal. Cu gaz! Au murit toti… Iar mai târziu – sa fi avut vreo 13-14 ani – când plecam de la scaldat, mergeam la furat struguri. Gol pusca, normal. Problema era ca trebuia sa traversez spre casa un drum national. Toti soferii ma claxonau innebuniti, ma aflase lumea din sat si din imprejurimi“.
La scoala strungar, acasa frizer
Experienta la fieraria lui Ciunghia l-a determinat pe tânarul Costel Popeci sa se orienteze spre meseria de strungar. Incurajat de familie sa urmeze o scoala cu care sa câstige un ban cinstit, Popeci a venit la Craiova, la Scoala profesionala 7 Noiembrie. Bineinteles ca orarul incarcat nu l-a impiedicat sa desfasoare si activitati extrascolare, menite sa-i rotunjeasca bugetul modest de elev.
„Tata imi trimitea 25 de lei pe luna. Insuficienti, când un bilet la film era patru lei. Asa ca am vorbit cu mesterul de la scoala: in loc de ora unu, când se termina programul, eu ramânem pâna la patru. Mai luam, in felul asta, inca 25 de lei. Iar in paralel, facem pe frizerul scolii. La tariful pe care-l practicam eu, nu duceam lipsa de comenzi: un leu tunsul, in timp ce in oras era trei. In scurt timp m-am experimentat, mi-am luat masina de tuns si tundeam cu talpa. Se purta freza Cicero, cu banda la spate. Nici un frizer nu stia sa tunda ca mine!“, se amuza Popeci de veleitatile sale in frizerie.
Dupa scoala profesionala, Constantin Popeci a lucrat ca strungar la Uzinele Sadu. Si, pentru ca isi alesese deja destinul, a urmat apoi liceul la seral, in Timisoara.
„Când eram la 7 Noiembrie, in Craiova, m-am hotarât: voi fi inginer, imi ziceam in timp ce trageam la strung, chiar daca ar fi sa termin facultatea cu un an inainte de pensie!“, isi aminteste Popeci perioada decisiva din viata sa.
Dacia cumparata pe inventii de inginer
A urmat Facultatea de Mecanica din Timisoara, la care a intrat bursier, in 1967. Nici studentia nu l-a cumintit: pentru venituri suplimentare, Popeci s-a apucat de organizat spectacole, „Phoenix“ fiind una dintre formatiile care ii solicitau cel mai des serviciile. Cinci ani mai târziu, dupa examenul de stat, a fost trimis ca inginer stagiar la Bucuresti. Soarta a facut insa sa nu ramâna prea mult in Capitala.
„Nu am avut unde sa dorm, pur si simplu! Trebuia sa-mi repartizeze o locuinta de serviciu, cum se proceda atunci, insa nu au mai gasit nici o camera pentru mine“.
Cei trei ani de stagiatura i-a facut astfel la Sibiu, timp in care Constantin Popeci a reusit sa se faca bine remarcat intre ardeleni: de doua ori a câstigat cu inovatiile sale locul intâi pe tara la categoria ingineri. Din cei trei ani petrecuti la Sibiu, doi a figurat in cartea de onoare a inginerilor proiectanti.
„Inovatii faceam toata ziua“, isi aminteste Constantin Popeci perioada extrem de prolifica a tineretii: „Cu inventiile mergea ceva mai greu, dar acestea erau si cel mai bine platite. Linia de brazare a stergatoarelor de parbriz Dacia mi-a adus aproape 3.000 de lei, in vreme ce salariul de stagiar era de numai 1.900“.
Eforturile nu au fost deloc irosite: rata de la prima Dacie – in valoare de 29.000 de lei! – a fost acoperita, in 1976, din banii obtinuti de Constantin Popeci de pe urma inventiilor si inovatiilor. Desigur ca invidiile nu s-au lasat asteptate, ceea ce l-a determinat pe proaspatul sef al atelierului de proiectari sa-si schimbe locul de munca.
De la biroul de director, la strung
A venit in Craiova pe 1 august 1976. De ce Craiova? Pe de o parte pentru ca noua Intreprindere de Utilaj Greu cauta ingineri tineri si, pe cât posibil, olteni. Dar cea care a influentat decisiv drumul lui Constantin Popeci a fost sotia sa, Delia.
„Ea a fost cea care a ales acest oras. Nu m-am impotrivit, pentru ca am avut intotdeauna incredere in alegerile ei“, apreciaza Popeci, discret, femeia care i-a stat alaturi in ultimii 30 de ani.
Cel de-al 49-lea angajat al IUG-ului a trecut prin toate functiile, de la simplu inginer, la director. Cum uzina era la inceput, Popeci a invatat sa-i simta toate pulsatiile, toate reusitele, dar si toate esecurile. S-a atasat de ea, ca de o a doua familie, lucru pe care nu ii este rusine sa-l recunoasca.
„Nu era mai nimic atunci când am venit eu. Vita-de-vie si porumb, acolo unde astazi intreprinderea se intinde pe mai bine de 24 de hectare. Am fost martor si am participat la tot ce s-a facut aici. Am cunoscut si oamenii, pe care, in majoritate, eu i-am angajat“.
Schimbarea din functia de director general in director tehnic, din 1990, l-a pus insa pe gânduri. Si-a facut o scurta reevaluare, a analizat cu atentie situatia si a decis sa lase totul in urma si sa o ia de la inceput.
„Am plecat pe cont propriu cu un CEC de Dacie. Atât aveam, in ’90, dintr-un salariu de director. Locuiam de mai multi ani cu familia, cu chirie, intr-o casa nationalizata, unde aveam doua camere, un hol si o bucatarie. Mult mai târziu, abia dupa ce mi-am deschis firma, am reusit sa o cumpar de la proprietar“, detaliaza Constantin Popeci inceputul celei de-a doua etape din viata sa: aceea de afacerist de succes.
Primul pas a fost sa inchirieze o hala de la MAT. A cumparat de la fier vechi un strung, o ghilotina, le-a reparat si s-a apucat de treaba. De la zero, adica de la strung.
„Dupa 16 ani in care fusesem sef, ma intorsesem la strug. Nu-mi permiteam sa angajez oameni imediat, asa ca a trebuit sa fac eu toata munca. Aveam totusi un «birou»: cu un copac care crestea in mijloc si ligheane imprastiate peste tot, sa nu se faca balti de la ploaie“, isi aminteste Constantin Popeci, nu fara oarecare placere, debutul in lumea afacerilor postdecembriste.
1.000 de oameni l-au votat dupa doar doi ani
Azi, cincisprezece ani mai târziu, Popeci este acolo unde si-a propus sa ajunga: la etajul patru al intreprinderii mamut in care „a crescut“- in biroul de manager, dar si de proprietar al IUG. In paralel, ambitiosul inginer si-a dezvoltat si alte afaceri: dealer auto pentru Mercedes, Daewoo, Chrysler, ajungând la o cifra de afaceri de 350 de miliarde de lei, cu o rata de profit de 5-10%.
„Numai prin corectitudine si onestitate am ajuns aici“, dezvaluie Popeci secretul succesului sau. „Stiu de unde am plecat, am muncit sa ajung aici si nu cred sa ma pot opri vreodata. Asta este menirea mea si o iubesc. Sunt un om de afaceri corect, care am stiut sa-mi aleg oamenii si sa cred in ei. Ceea ce fac eu, numai o echipa poate face. Satisfactia este imensa: am luat o firma (IUG) in care oamenii faceau greva la doua saptamâni. Dupa numai doi ani si jumatate, 1.000 de oameni au votat in unanimitate ca sunt multumiti de conditiile pe care eu le-am oferit“.
In ceea ce priveste recunoasterea meritelor sale de catre ceilalti, Constantin Popeci nu se arata extrem de incântat. Stie ca nu toate aprecierile sunt sincere.
„Imi pare bine ca sunt acolo (top 50, top 300 Capital – n.r.), dar nu ma bucur“, zâmbeste cu inteles Popeci. „Stârnesc invidii si nu-mi place…“.
Nu sunt zgârcit, doar chibzuit
Un pic „atipic“ pentru categoria oamenilor de afaceri, cum singur ii place sa se autocaracterizeze, Constantin Popeci are doua preocupari majore: familia si business-ul. Nici una nu ia locul celeilalte, fiecare are teritoriul ei bine stabilit, pe care omul de afaceri, desi ajuns la 60 de ani, il respecta cu sfintenie.
„Muncesc de când ma stiu si nu pot renunta la activitatea mea. Dar stiu sa lucrez de asa maniera incât sa am si o viata personala. Niciodata nu lucrez dupa ora 18.00! Sâmbata si duminica trec pe la serviciu o jumatate de ora, nu mai mult, cât sa vorbesc cu oamenii. Este foarte important sa le fii aproape, si la munca, dar si la distractie… Restul timpului il petrec acasa, unde trebuie sa recunosc ca ma simt cel mai bine“.
Vacantele sunt sfinte si ele: vara, Popeci prefera meleagurile insorite din Italia si Grecia, unde, atunci când nu il cheama afacerile, pleaca insotit de cei dragi. Un singur loc nu a ajuns inca sa-l vada – Cipru -, dar cu siguranta anul urmator nu-l va rata. Litoralul românesc ocupa totusi primul loc in inima sa, gratie vacantelor studentesti a caror amintire a ramas de nesters. In sezonul rece, 30 de zile sunt destinate muntilor: autohtoni sau nu.
„Poiana Brasov este statiunea preferata. Merg si in Austria, cu familia, atunci când am posibilitatea. Am gasit o statiune ieftina – sapte zile, 300 de euro, cu totul inclus. Nu sunt zgârcit, dar mergem, de obicei, cu prieteni care nu dispun de posibilitatile noastre. Nu imi place sa-i fac sa se simta prost – eu sa stau la cinci stele, ei la doua. Si apoi, am fost muncitor, stiu sa chibzuiesc banul“, explica Popeci modestia-i caracteristica.
Sportiv extrem in timpul liber
Pentru conditia fizica, dar mai ales pentru propria sa placere, copilul care batea mingea pe maidanele Bumbestiului a ajuns, in timp, un impatimit al sporturilor. Rege este desigur fotbalul.
„Din 1976, in fiecare marti, la ora 16.00, joc fotbal cu muncitorii, inginerii sau cu colaboratori ai firmei. Nu pierd nici un meci, niciodata!“, marturiseste inflacaratul purtator al numarului 9 pe tricou.
Tenisul este, de asemenea, la mare rang in familia Popeci. Cu fiul sau, Calin, ori cu prietenii, Constantin Popeci ia racheta in mâna macar de doua ori pe saptamâna. Pentru aceste doua pasiuni ale sale, omul de afaceri nu s-a sfiit sa investeasca sume importante de bani: cinci miliarde de lei vechi in amenajarea unor terenuri de fotbal si tenis. Iar un campionat de fotbal la care participa angajatii IUG are loc in fiecare an, de ziua sa de nastere, 21 mai. Atunci când are ocazia, Popeci nu pierde prilejul sa guste si emotii extreme. Asa s-a intâmplat acum doi ani, in Turcia, când s-a scufundat prima data. Urmarea: asteapta cu nerabdare vara viitoare!
Planuri de viitor?
Sa-si dezvolte afacerile, bineinteles. Pentru IUG are totusi un proiect aproape personal.
„Intentionez sa «reintregesc» familiile angajatilor. Adica, sa aduc in firma rudele apropiate ale acestora, de asa maniera incât meseria pe care o practica sa ajunga o traditie de familie. Imi sunt ca niste copii. Vreau sa-i ajut, iar prin metoda aceasta le-as da siguranta locului de munca“.
Exemplul traditiei in meserie il ofera, de ani buni, Constantin Popeci insusi. Cu sotia, care se ocupa de laboratorul intreprinderii si Calin, fiul sau, care a preluat conducerea afacerilor auto, Popeci a pus bazele unui business de familie trainic si de un real succes. Ca lucrurile vor sta asa si in continuare, nu are nici o indoiala: dovada cea mai clara este Calin, care a mostenit de la tatal sau toate calitatile necesare unui bun om de afaceri.
„A invatat inca de la 13-14 ani sa munceasca, strabatând toate etapele: de la muncitor necalificat, la managerul foarte bun care a ajuns. Si el, ca si mine, stie ce inseamna banul muncit – niciodata nu a cerut ceva, pentru vreo vacanta sau pentru un suc. A câstigat singur. Poate pare amuzant, dar in prezent Calin este cel care tine familia, cum s-ar zice. Eu sunt de principiu ca tot ce câstig sa reinvestesc, asa ca, daca m-ar verifica cineva, ar avea o mare surpriza: am bani cât sa traiesc o luna!“.
