5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDouă giratorii pentru fluidizarea traficului către Aeroport

Două giratorii pentru fluidizarea traficului către Aeroport

Aşa arată proiectul celor două giratorii de pe DN65

Construirea unui sens giratoriu la intersecţia Centurii de Nord a oraşului Craiova cu Calea Bucureşti este foarte aproape de materializare. Proiectul a trecut de „faza soluţiilor tehnice“ la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDPC) Craiova şi se află în faza aprobărilor la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Totodată, pentru fluidizarea traficului şi siguranţa circulaţiei în zona Aeroportului Internaţional Craiova, DRDPC a gândit şi cel de-al doilea sens giratoriu, care va fi amplasat pe DN 65, în zona High-Tech Industry Park Craiova şi a drumului judeţean care duce spre localitatea Cârcea.
Concret, vorbim de cele două giratorii din zona Aeroportului Craiova. Primul va fi amplasat imediat după intersecţia Centurii de Nord cu Calea Bucureşti, dar nu în zona semafoarelor, ci va fi translatat cu 80 de metri spre Aeroport. Intersecţia în formă de T, unde acum circulaţia este fluidizată cu ajutorul semafoarelor dispare, iar traficul va debușa direct în DN 65 prin sensul giratoriu. Cel de-al doilea sens giratoriu va fi amplasat la câteva sute de metri de Aeroportul Internaţional Craiova, mai precis la intersecţia drumului judeţean spre Cârcea şi intrarea în Parcul Industrial. Între cele două sensuri de mers, de la un giratoriu la altul vor fi aşezate dispozitive de protecție, adică aşa numiții parapeţi New Jersey.

Dispar semafoarele de la Hanul Doctorului

Despre faza în care se găseşte proiectul şi cum vor fi amenajate cele două sensuri giratorii aduce mai multe lămuriri directorul DRDPC, Alin Emanoil Golumbeanu.
„Există un proiect la care se lucrează la acest moment. A fost gândit în acest fel datorită şi altor investiţii din zonă, cum ar fi Parcul Industrial High-Tech făcut de CJ Dolj, drumul judeţean spre Cârcea, care va fi reabilitat chiar din această primăvară, şi bineînţeles să nu uităm de Aeroport, cel mai important. CNAIR are în plan două sensuri giratorii care vor rezolva fluidizarea traficului de pe centură, unul în zona aceea de la semafoare, în intersecţia respectivă, în formă de T cu drumul care duce spre Slatina şi cel de-al doilea la Parcul Industrial. Cele două giratorii vor rezolva atât fluidizarea traficului, cât şi siguranţa circulaţiei în toată zona aeroportului. Primul giratoriu va fi amenajat în zona semafoarelor de la centură, dar va fi translatat aproximativ 80 de metri spre Aeroport. A survenit această mutare, fiindcă nu poţi să amenajezi un giratoriu în pantă, aşa cum este acum intersecţia de pe centură. Cel de-al doilea va fi amenajat la intersecţia drumului care duce spre localitatea Cârcea şi respectiv intrarea la Parcul Industrial. Între cele două giratorii vor fi aşezaţi parapeţi de beton de tip New Jersey. Nu va fi nici un sens giratoriu în faţa Aeroportului. Cele două sensuri vor rezolva intrarea şi ieşirea înspre şi dinspre Aeroport. De exemplu, circuli dinspre Craiova spre Bucureşti şi vrei să ajungi la Aeroportul Craiova, treci de primul giratoriu, mergi şi te întorci în giratoriul de la High-Tech către Aeroport. Ieşi din Aeroport şi vrei să mergi spre Balş, te întorci spre Craiova, până la giratoriul dinspre centură şi te întorci spre direcţia Balş. Dispar semafoarele, de la intersecţia în T, intersecţia se anulează, iar traficul va debuşa în DN 65, în noul sens giratoriu. La acest moment suntem în faza soluţiilor tehnice aici, la noi la Craiova, iar la Bucureşti se găsesc în faza de aprobare, ulterior când vom primi toate aprobările de la CNAIR,  facem  şi proiectarea. Urmează licitaţiile pentru execuţie. O astfel de licitaţie ţine cinci – şase luni. Valorile vor fi în jur de un milion de lei în medie, vorbesc de giratoriul de la Parcul Industrial, celălalt, de la centură, va fi ceva mai scump, pentru că aici se fac lucrări de stabilizare, consolidare, se deviază centura“, a declarat pentru GdS Alin Golumbeanu, directorul DRDPC.

Teren pentru giratorii primit de la CJ Dolj

Pentru susţinerea lucrărilor, Direcţia a primit cu titlu gratuit de la Consiliul Judeţean o suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi la Hanul Doctorului şi 104 mp la sensul giratoriu de la Parcul Industrial. „Am gândit zona ca şi ansamblu în sine, nu ne-am gândit doar la Aeroport. Avem Centura de Nord la care se va conecta şi viitorul Drum Expres, rezolvăm intrarea la Parcul Industrial care este ocupat sută la sută la acest moment, plus drumul județean de la Cârcea, care vine ca o minicentură. Într-un an şi ceva eu cred că vom avea aceste giratori. Ne poate întârzia doar licitaţia, dacă sunt două firme care se contestă, alte piedici nu mai pot fi“, a concluzionat Alin Golumbeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS