O minte ignorantă nu este totuși o cutie goală, ci este plină de numeroase teorii dezordonate, fapte, metafore, lucruri irelevante sau înșelătoare care, din păcate, au aspectul unor cunoștinţe utile și exacte, potrivit descoperă.org. Această dezordine este un produs secundar nefericit al uneia dintre cele mai mari atuuri ale noastre ca specie, inteligenţă. Suntem recunoscători de șabloane și teoreticieni înnăscuți și le aplicăm chiar și unde nu este cazul.
De când lucrarea lui Dunning și a lui Kruger a fost publicată în 1999, s-au realizat mai multe cercetări pe tema motivului pentru care acest efect este atât de comun și ce anume îl determina. În cea mai mare parte se reduce la o eroare cognitivă în legătură cu tendința de autoconfirmare (credem doar ceea ce vrem să credem).
Un nivel de cunoștințe ridicat poate submina încrederea în sine, astfel că oamenii competenți pot crede în mod fals că și ceilalți cunosc lucrurile la fel că ei. David Dunning și Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept “apreciere greșită a incompetenței proprii, precum și aprecierea greșită a înaltei competențe a altora”.
Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competență lor că fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.
Efectul Dunning-Kruger
În multe cazuri, incompetența nu lasă pe oameni perplecși sau precauți în afirmații. Ba din contra, sunt adesea binecuvântați cu o încredere neobișnuit de mare, inradacinati cu ceva ce lor le pare a fi cunoaștere. Iar acest comportament are și un nume: efectul Dunning-Kruger.
Deoarece este ușor să-i judecăm pe alții, ajungem să credem că noi suntem mai buni. Dar problema ignoranței nerecunoscute este cea care ne vizează pe toți. Nu trebuie să o vedem ca pe o minte neinformată, ci mai degrabă că pe una dezinformată.
Educația
Unele dintre cele mai înrădăcinate intuiții le-am învățat încă din primul an de viață. Copiii știu că două obiecte solide nu pot există în același spațiu, știu că obiectele continuă să existe chiar dacă sunt pierdute din vedere și știu că aceste obiecte cad dacă nu sunt sprijinite pe ceva.
Copiii știu că oamenii se pot deplasa dar calculatorul de pe birou, nu. Dar nu toate intuițiile noastre sunt atât de sigure. În mintea celor mici, cel mai important aspect biologic al unui lucru viu este rolul pe care îl joacă. De exemplu, un copil întrebat “de ce există tigrii”, probabil va răspunde că “au fost făcuți pentru a stă într-o grădina zoologică”.
Educația științifică încearcă să contracareze această tendința pentru raționamentul bazat pe scopuri. Psihologul Deborah Kelemen de la Universitatea din Boston a arătat într-un studiu realizat pe 80 de oameni de știință – din diverse domenii precum geostiinta, chimie sau fizică – în care a evaluat răspunsurile la 100 de afirmații. Aceștia trebuiau să răspundă cu “adevărat” sau “fals” la afirmații precum “Pământul are un strat de ozon pentru a ne proteja de razele ultraviolete”. Participanții la studiu li s-a permis fie să nu se grăbească, fie să răspundă în doar 3.2 secunde la fiecare afirmație. Atunci când aceștia au fost grăbiți, au răspuns într-un procent mai mare “adevărat” la afirmațiile bazate pe scop, procentul crescând de la 15 la 29%.
Concepțiile greșite bazate pe scop provoacă un dezastru în special în încercările de a preda unul dintre cele mai importante concepte din știință modernă: teoria evoluționistă. Chiar și laicii care susțîn teoria, adesea cred într-o versiune falsă a acesteia. Dacă întrebați mai multe persoane, de ce în înțelegerea lor, un ghepard poate alerga atât de repede, ei vor explică, pentru a putea prinde pradă.
Această idee despre evoluție ratează rolul esențial pe care îl au diferențele individuale și concurență dintre membrii unei specii că răspuns la presiunile mediului înconjurător: gheparzii cei mai rapizi pot prinde mai ușor pradă, trăiesc mai mult, se reproduc și transmit trăsăturile urmașilor. Dar gheparzii mai slabi pierd această lupta și mor, ieșind din bazinul genetic al speciei. Evoluția este deci rezultatul diferențelor aleatorii și ale selecției naturale, nu al alegerii acelui organism de a alerga mai repede.
Și nu doar evoluționismul încearcă elevii, cercetarea a constatat că practicile educaționale convenționale nu reușesc în mare măsură să eradice o serie de credințe născute încă din copilărie.
Modul în care percepem, în mod normal, ignoranța – că pe o absența a cunoașterii – ne face să credem că educația este antidotul ei natural. Dar educația poate duce la o încredere mărită asupra unor concepții greșite.
Convingerile
O convingere, de regulă, se petrece în felul următor: Sunt o persoană bună, corectă și inteligență. Orice informație care contrazice această premiza este susceptibilă de a se confruntă cu o rezistență mentală. Convingerile politice și ideologice, de asemenea, trec de multe ori în domeniul sacrosanctului. Teoria antropologică a cunoașterii culturale sugerează că oamenii tind să segmenteze ideologic diverse perspective culturale pe două axe: ele sunt fie individualiste (favorizând autonomia, libertatea și încrederea în sine), fie comunitare (acordând o mai mare importantă a beneficiilor și costurilor suportate de către întreagă comunitate). Acestea sunt fie ierarhice (favorizând distribuția sarcinilor și a resurselor sociale de-a lungul întregii ierarhii), fie egalitare (respingând însăși ideea de a clasifică oamenii în funcție de statut). Conform teoriei cunoașterii culturale, oamenii procesează informațiile într-un mod în care nu numai că reflectă aceste principii, ci le și întăresc. Aceste puncte de ancorare ideologice pot avea un impact profund asupra a ceea ce cred oamenii și chiar asupra a ceea ce ei “știu” că este adevărat.
Ideologiile sacrosancte (intangibile) ne pot face să dezvoltăm rapid opinii în anumite subiecte despre care nu știm practic nimic. Să luăm, de exemplu, nanotehnologia. Prin definiție, nanotehnologia implică fabricarea de produse la nivel atomic sau molecular și au aplicațîi în medicină, producția de energie sau electronică. La fel precum orice altă tehnologie nouă, vine cu promisiunea de a aduce beneficii importante – de exemplu în sănătate, dar și cu riscul de a aduce dezavantaje: arme nanotehnologice.
În 2006, Daniel Kahan, profesor la Universtitatea Yale, a realizat un studiu împreună cu colegii săi, despre percepțiile publice asupra nanotehnologiei. Ei au descoperit, că și în alte sondaje, că majoritatea oamenilor nu știau prea multe despre domeniu. Au constatat că ignoranța nu a împiedicat oamenii să răspundă dacă riscurile sunt mai mari decât beneficiile acestei tehnologii.
Atunci când Kahan a intervievat respondențîi neinformați, opiniile lor au fost diverse. Dar când a dat unui alt grup de respondenți o descriere foarte scurtă, echilibrată a riscurilor și avantajelor acestei tehnologii, credințele sacrosanctului adânc păstrate au devenit vizibile. Doar două paragrafe au fost suficiente pentru a împărți părerile în două tabere și chiar s-au aliniat viziunilor lor. Individualiștii au văzut nanotehnologia mai favorabil decât egalitaristii / colectiviștii. Cei din urmă au luat o poziție opusă, insistând că nanotehnologia cauzează mai mult rău decât bine.
De ce se întâmplă asta? Datorită credințelor care stau la baza. Colectiviștii se pot teme de faptul că nouă tehnologie ar putea prezența un avantaj doar anumitor persoane. Dacă două paragrafe ale textului sunt suficiente pentru a polariza oamenii într-o direcție sau cealaltă, pur și simplu, oferind mai multă informație, probabil nu îi vor ajută să ajungă la o înțelegere corectă și neutră a faptelor, ci doar vor întări opiniile lor părtinitoare.
Unele dintre cele mai incăpătanate greșeli ale noastre nu apar din intuițîi primitive sau din nepăsare, ci însăși din valorile și filozofiile ce definesc “cine suntem”. Fiecare dintre noi posedă anumite convingeri fundamentale care, în esență, nu pot fi încălcate pentru că ar pune sub semnul întrebării însăși valoarea noastră de sine. Și orice informație pe care o culegem este modificată, distorsionată, diminuată sau uitată pentru a ne asigura că aceste credințe consacrate rămân întregi și nevătămate.
Deși efectul Dunning-Krugger a fost notat în 1999, în cursul istoriei mai mulți filozofi și oameni de știință au făcut asemenea observațîi. Confucius (“Adevărată cunoaștere este a-ți șți dimensiunea ignoranței”), Bertrand Russell (“Unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este că cei care au certitudini sunt proști, iar cei cu imaginație și competență sunt plini de dubii și indecizie”) și Charles Darwin (“ignoranța generează mai des încredere în sine decât cunoștințele”).
