Avocații din Baroul Dolj protestează, începând de astăzi, 11 februarie, cu privire la nivelul și modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu, față de refuzul Ministerului Justiției și Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a renegocia cuantumul acestor onorarii.
Menținerea unor onorarii derizorii afectează dreptul constituțional la apărare al cetățenilor, de a fi asistați și reprezentați în fața instanțelor de judecată și organelor de urmărire penală, fiind totodată îngreunată și activitatea normală a avocaților, în condițiile în care astfel de litigii presupun un volum mare de timp, dar și acoperirea unor cheltuieli curente.
Pentru evaluarea corectă a motivelor care au determinat acest protest, avocaţii doljeni au precizat că nivelul actual al onorariilor a fost stabilit în 2015 și, cu titlu de exemplu, valoarea onorariului pentru asistența judiciară a unui suspect sau inculpat este de 260 lei, pentru asistența extrajudiciară acordată victimei violenței în familie, 130 lei, pentru asistarea sau reprezentarea persoanei vătămate, 195 lei etc.
Deși în ultimii ani s-au întreprins mai multe demersuri față de instituțiile publice implicate cu scopul de a găsi soluții pentru majorarea onorariilor din oficiu, totuși acestea nu au dat curs cererilor avocaților, astfel încât avocaţii din Baroul Dolj, alături de avocaţii din alte barouri, vor începe acţiuni de protest, care, într-o primă fază, respectiv perioada 11.02.2019 – 24.02.2019, vor consta în purtarea unei banderole albe pe braţ, urmând ca ulterior, în funcție de poziția instituțiilor publice implicate, să continue cu alte forme de protest, soluții care vor fi discutate astăzi, 11 februarie, ora 14.00, la întâlnirea programată pentru avocații doljeni înscriși în Serviciul de Asistență Judiciară.
Urmare a unei petiții colective și a comunicatelor mai multor barouri din țară, printre care și cea a Baroului Dolj, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului României va organiza o audiere în data de 12 februarie, ora 12.00, având ca obiect modalitatea și mecanismele de stabilire a onorariilor pentru serviciile de asistență judiciară, bugetarea acestora și plata efectivă către avocați.
Avocaţii doljeni protestează cu privire la nivelul și modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei