6.4 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOamenii de afaceri vor duce greul

Oamenii de afaceri vor duce greul

„Ne mai ramân 12 luni pâna când vom deveni membri cu drepturi depline ai UE, iar esenta integrarii este economica. Momentul deciziilor politice a trecut. Toata dificultatea o vor duce oamenii de afaceri, iar unul dintre obiectivele mele va ramâne asigurarea unui mediu de afaceri cât mai curat, mai competitiv“, a declarat ieri presedintele României, Traian Basescu, cu ocazia decernarii premiilor la Gala Excelentei in Afaceri.


Evenimentul, organizat de Camera de Comert si Industrie a României, s-a aflat la cea de-a doua editie si a avut scopul de a premia firmele românesti care au avut cea mai performanta activitate in ultimii ani. „Preocuparea de evidentiere a firmelor cu rezultate remarcabile se inscrie in misiunea generala a Camerei de Comert si Industrie a României, aceea de a contribui la crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent si stimulativ in tara noastra. Aceasta misiune devine cu atât mai importanta in contextul apropierii momentului in care România va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene“, a precizat, in cuvântul de deschidere, presedintele CCIR, Victor Babiuc.


2005, an de „cotitura“


Introducerea cotei unice, a leului greu, politica BNR de restrictionare a dobânzilor au fost schimbari semnificative care au afectat anul acesta mediul de afaceri românesc.


Provocari peste care intreprinzatorii au trecut cu succes, a declarat ieri presedintele Traian Basescu.


Totusi, „a fost un an de cotitura in perceptia mediului de afaceri românesc. Studii ale unor institutii de renume – Banca Mondiala, BERD – au constatat ca mediul de afaceri românesc a devenit mai curat decât cel din 2002. Este un progres in primul rând in mentalitatea comunitatii de afaceri, pentru ca a inteles ca are cheia succesului in mâna, si anume capacitatea antreprenoriala a fiecaruia“, a completat Basescu. Progresul a fost confirmat si de presedintele CCIR, Victor Babiuc. „Pregatirea pentru Uniunea Europeana s-a facut cu intârziere pentru oamenii de afaceri. Daca la inceputul anului era pentru unii un lucru complet strain, acum am observat ca sunt mai preocupati de acest aspect. Noi am organizat permanent mese rotunde cu diverse tematici, in colaborare cu Camerele din Cehia, din Ungaria, tocmai pentru ca socul integrarii sa fie pentru oamenii de afaceri din România cât mai mic“, a declarat presedintele CCIR.


42 de firme, premiate pentru „excelenta in afaceri“


Pentru rezultatele bune din acest an, Camera de Comert si Industrie a României a premiat 42 de firme.


Trofeul de excelenta in afaceri, cea mai prestigioasa distinctie acordata de CCIR, a fost oferit societatilor care s-au pozitionat in ultimii cinci ani pe locul intâi in Topul National al firmelor. La aceasta categorie au fost premiate Somes SA, Romtrans SA si Coca-Cola HBC România SRL.


Distinctia de Excelenta s-a acordat firmelor care s-au pozitionat in ultimii trei ani pe locul 1 in Topul National al firmelor si a fost acordata unui numar de 12 firme, atât IMM-uri, cât si intreprinderi mari: Art-Deco Exim SRL, Vultur Group SRL, Congaz SA, Metalrom SRL etc.


Au mai fost acordate: premiul tânarului intreprinzator, premiul special pentru antreprenoriat feminin, premiul pentru impactul economic semnificativ asupra economiei locale, trofeul pentru antreprenoriat inovativ.


Sase societati au fost premiate de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci cu trofee de excelenta in creativitate, la categoriile cercetare/invatamânt si productie/servicii.


Trofee pentru performante la export


In semn de recunoastere a performantelor obtinute in mod consecvent de anumite firme exportatoare, Asociatia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor din România (ANEIR), in colaborare cu CCIR, a acordat trei categorii de trofee: Trofeul ANEIR si Diploma de excelenta, Trofeul de Onoare si Trofeul de Merit, societatilor care s-au remarcat in mod deosebit in ultimii doi-trei ani in activitatea de export.


La aceasta ultima categorie au fost remarcate noua firme. Trofeu de Merit a primit societatea Silvarom SA, care a obtinut trofeul ANEIR doi ani consecutiv, ca fiind cel mai mare producator – exportator de mobila din România si având cea mai mare cifra de afaceri si cel mai mare numar de angajati. Diploma a fost inmânata presedintelui director general al societatii, Andrei Menhardt. Aceeasi distinctie a primit si Oltchim SA, inregistrata la categoria intreprinderi foarte mari, ca fiind cel mai mare producator – exportator de produse chimice. Premiul a fost atribuit presedintelui director general, Constantin Roibu.


Adresându-se reprezentantilor firmelor premiate de CCIR, presedintele Traian Basescu a declarat: „Inainte de a veni la aceasta festivitate l-am intrebat pe presedintele CCIR, Victor Babiuc, daca va fi premiata vreo firma cu datorii la stat si mi s-a spus ca nu. Este motivul pentru care ma aflu aici, acela de a va multumi si pentru modul in care va achitati obligatiile fata de stat. Mai avem pâna când toti vor intelege sa respecte legea“.


El a adaugat ca toti „cei premiati astazi sunt cei care au inteles ca imbogatirea peste noapte nu mai este posibila, ca doar performanta economica iti poate aduce profit, capacitatea de a sta in competitie. Ei reprezinta cea mai dinamica parte a economiei românesti, care genereaza bunastare, care garanteaza venituri la bugetul de stat“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU