5.1 C
Craiova
sâmbătă, 30 noiembrie, 2024

Scurte stiri

Cretan ramâne fara titlul de cetatean de onoare


Consilierii locali din Rovinari au respins propunerea privind acordarea titlului de cetatean de onoare al orasului lui Constantin Cretan, fost lider sindical al minerilor, condamnat la cinci ani de inchisoare ca urmare a participarii la mineriada din ianuarie 1999. Proiectul de hotarâre a fost initiat de consilierul local al PRM, Gheorghe Cuta, coleg de partid cu Cretan. Acesta a primit un memoriu in acest sens din partea Ligii Disponibilizatilor „Miron Cozma“, organizatie nonguvernamentala care a militat ani de-a rândul pentru eliberarea fostului lider al minerilor din Valea Jiului si care a fost condusa in toata aceasta perioada de Cretan. Proiectul de hotarâre a fost respins de Comisia juridica a Consiliului Local Rovinari, prin vot secret, consilierii considerând ca acordarea acestui titlu ar fi ilegala, Cretan fiind decazut dintr-o serie de drepturi cetatenesti.(R.S.) 


De Boboteaza, vânatorii fug de preot


Vânatorii din Valea Jiului evita sa se intâlneasca cu preotul in ziua de Boboteaza. Ei spun ca, daca ar primi botezul, nu ar mai avea noroc la vânat, deoarece exista credinta ca duhurile stau in animalele salbatice si fug de apa sfintita. In aceasta zi, vânatorii urca la munte si trag cu pustile peste pâraie ca sa alunge duhurile necurate.


Pe de alta parte, momârlanii nu manânca nimic si nu beau nici macar apa in aceasta zi, pâna când nu vine preotul sa binecuvânteze gospodaria si sa le dea apa sfintita. Potrivit traditiei, in aceasta zi, dupa Sfânta Liturghie, doar copiii care-l insotesc pe preot mai cânta colinde despre miracolul infaptuit la Iordan. Tot dupa Liturghie, preotul, insotit de enoriasi, sfinteste râurile si izvoarele. Nevestele momârlanilor nu mai spala rufe timp de opt zile, deoarece se spune ca toate apele pamântului sunt sfintite si este pacat sa fie murdarite. (D.M.) 


Valea Jiului are zece noi „cetateni“


Anul acesta, in maternitatile din Petrosani si Vulcan s-au nascut zece bebelusi, primii veniti pe lume in 2006 fiind baieti. Singura maternitate din Valea Jiului unde nu s-a nascut nici un copil in acest an este cea din Lupeni. Primul „cetatean“ din 2006 al Vaii Jiului s-a nascut la Vulcan, in dimineata primei zile din noul an, la ora 5.30, si a fost un baietel. Lui i-au urmat alti trei bebelusi. La Petrosani, primul copil s-a nascut tot pe 1 ianuarie, la ora 9.30, si este un baiat de 3,5 kilograme si 50 de centimetri. Dupa el s-a mai nascut un baietel si patru fetite. Personalul medical din ambele spitale sustine ca atât micutii, cât si mamele lor se simt bine, astfel ca in aceasta saptamâna vor pleca acasa. Natalitatea in Valea Jiului este in scadere, la Petrosani numarul nasterilor din anul trecut fiind de numai 705. (D.M.) 


CJ Dolj a tiparit un nou Monitor Oficial


A aparut numarul 56/2005 al Monitorului Oficial al Consiliului Judetean (CJ) Dolj. Brosura care apare trimestrial contine toate hotarârile CJ Dolj din perioada iulie-septembrie 2005, iar in primele pagini este prezentata Legea nr. 393 din 28 septembrie 2004, privind statutul alesilor locali. Monitorul se distribuie gratuit atât consiliilor locale si bibliotecilor doljene, cât si consiliilor din alte judete, care trimit la rândul lor monitoarele la CJ Dolj. Noul numar al Monitorului Oficial al consiliului judetean a aparut in 225 de exemplare, autoritatile platind câte 5,6 euro pentru fiecare exemplar. (C.R.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS