6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStrada Carpenului, gata în octombrie? (VIDEO, GALERIE FOTO)

Strada Carpenului, gata în octombrie? (VIDEO, GALERIE FOTO)

Pe strada Carpenului din Craiova se lucrează de zor la casetarea canalului de pe mijloc, unde se va introduce o conductă cu diametrul de 1.200 mm care să preia apa pluvială şi menajeră. Transformarea drumului dintr-unul de pământ într-unul asfaltat şi cu două benzi pe sens este prinsă în contractul de modernizare a 87 de străzi din Bănie, atribuit în iulie 2018 societăţilor Erpia SA și Construcții Erbașu SA, pentru o valoare totală cu TVA de 75.316.196 de lei. Pe Carpenului lucrează Erpia SA, firma având ca termen de finalizare a lucrărilor data de 13 octombrie 2019. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 16.971.010 lei.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a vizitat, joi, şantierul deschis din luna decembrie 2018 pe strada Carpenului, una dintre arterele prinse în acordul cadru de patru ani privind modernizarea a 87 de străzi din Bănie, pentru a vedea în ce stadiu se mai află lucrările. Contractul de proiectare şi execuţie pentru toate aceste străzi a fost atribuit în iulie 2018 firmelor Erpia SA și Construcții Erbașu SA, pentru o valoare totală cu TVA de 75.316.196 de lei, dar dintre toate investiţia de pe Carpenului se dovedeşte, deocamdată, cea mai costisitoare. Asta pentru că proiectul prevede nu doar transformarea acestui drum din unul de pământ într-unul asfaltat şi cu două benzi pe sens, ci şi casetarea canalului de pe mijloc şi introducerea unei conducte care să preia fără probleme apa pluvială şi menajeră. Lucrările au fost atribuite firmei Erpia SA, au început pe 21 decembrie şi au ca termen de finalizare 13 octombrie 2019.

Pe strada Carpenului din Craiova se lucrează, în prezent, la casetarea canalului şi introducerea conductei care să preia apa pluvială şi menajeră (Foto: Lucian Anghel)

Joi, pe Carpenului se lucra tot la partea de casetare, Mihail Genoiu precizând că au fost introduşi deja primii metri de conductă. „Vremea bună a permis ca lucrările de pe acest tronson al canalului Carpenului să înainteze şi au fost introduşi deja primii metri de conductă. Lucrările nu sunt chiar atât de simple cum au părut la început, sunt excavaţii, se curăţă tot stratul vegetal, se introduce un pământ de bună calitate, după care se sapă din nou şanţuri pentru a se introduce această conductă de 1.200 mm, un diametru care a rezultat în urma calculelor, în aşa fel încât să permită debitele care sunt în zonă. Lucrările sunt în grafic şi o să se intersecteze la un moment dat cu altele pe care le va face Compania de Apă, pentru că sunt câteva tronsoane unde trebuie finalizată canalizarea menajeră şi mai sunt şi unele branşamente de realizat“, a explicat edilul.
Potrivit acestuia, canalul Carpen va avea o lungime de 1.691 metri, dar lungimea conductei care se va introduce va fi de 1.820 de metri. „Conducta va ieşi în amonte cam 20 de metri în afara canalului şi aproape 120 de metri în aval, pentru a fi cuplată la următoarele lucrări care se vor face. În aval se va face şi o lucrare hidrotehnică, pentru a nu se permite precipitaţiilor cu un debit consistent să intre în sens invers pe canal“, a spus Genoiu. El a mai menţionat că o să intre în reabilitare şi unele străzi care se intersectează cu Carpenului, cum ar fi Merişorului, Plopului, Trandafirului, Stejarului, Vişinului şi Mesteacănului.

Pe strada Carpenului din Craiova se lucrează, în prezent, la casetarea canalului şi introducerea conductei care să preia apa pluvială şi menajeră (Foto: Lucian Anghel)

Termenul de execuţie a lucrărilor este de zece luni, „ceea ce însemnă că în octombrie această stradă o să fie gata, cu tot cu asfaltare“, după cum a spus primarul Craiovei. În final, strada va avea două benzi pe sens, un scuar cu spaţiu verde care va delimita cele două sensuri de circulaţie, plus un gard metalic de protecţie între sensuri. Valoarea totală cu TVA a investiţiei (proiectare + execuţie) se ridică la 16.971.010 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS