Prunele sunt o importantă sursă de vitamina C, vitamina A, vitamina K, potasiu şi fibre. Atât pruna proaspătă, cât şi cea uscată conţin doi fitonutrienţi unici, denumiţi neoclorogenic şi acid clorogenic, care au calităţi antioxidante puternice, distrugând radicalii liberi care atacă celulele umane. De asemenea, fenolii, alţi compuşi benefici din prune, protejează stratul natural de grăsimi care compun neuronii creierului uman.
Alt avantaj al consumului de prune îl reprezintă faptul că sporesc, prin vitamina C, capacitatea de absorbţie a fierului. Prunele au mari proprietăţi energizante, în special datorită conţinutului natural de zaharuri. În plus, prunele mai sunt lăudate pentru că pot alunga oboseala sau senzaţia de stres, dar şi pentru că sunt un aliat de încredere al majorităţii funcţiilor intestinale.
Protecție antioxidantă
Atât versiunea proaspătă (prunele), cât și cea uscată au constituit subiectul a numeroase cercetări și asta datorită conținutului mare de fitonutrienti numiți acizi neoclorogenici și clorogenici. Substanțele găsite în prune și prune uscate se numesc fenoli, iar proprietățile lor antioxidante au fost îndelung studiate. Aceste substanțe sunt cunoscute, în special, pentru eficiența în neutralizarea radicalului liber al oxigenului numit anion superoxid.
Potasiu pentru sănătatea cardiovasculară
Prunele uscate sunt o bună sursă de potasiu, mineral esențial pentru menținerea unei presiuni sanguine normale și a bunei funcționări a inimii, lucru demonstrat de numeroase studii. Eficiența alimentelor bogate în potasiu în scăderea presiunii sanguine a fost demonstrată într-un număr mare de studii. Într-unul dintre aceste studii, cercetătorii au analizat 40.000 de bărbați americani timp de patru ani pentru a determina efectele dietei asupra presiunii sanguine. Bărbații cu o dietă bogată în potasiu, precum și magneziu, și fibre, au prezentat un risc scăzut de atac de inimă.
Fibrele ajută la reducerea colesterolului și oferă protecție intestinală
Punele uscate sunt cunoscute pentru abilitatea lor de a preveni constipația. Pe lângă faptul că ajută tranzitul intestinal și astfel scade riscul apariției cancerului de colon și a hemoroizilor, fibrele insolubile oferă hrană bacteriilor „prietenoase“ din intestinul gros. Când aceste bacterii fermentează fibrele insolubile, produc un mic lanț de acizi grași numiți acizi butirici, care servesc drept combustibil pentru celulele intestinului gros și ajută la menținerea sănătății colonului. Aceste bacterii mai creează încă două lanțuri mici de acizi grași, acizii acetici și propionici, care sunt folosiți drept combustibil pentru celulele din ficat și mușchi.
Acidul propionic poate fi în parte responsabil pentru proprietățile de reducere a colesterolului oferite de fibre. În studiile efectuate pe animale, s-a arătat că acidul propionic ajută la reducerea nivelului de colesterol din sânge. Un studiu publicat în Arhivele de Medicină Internă arată că un consum ridicat de alimente bogate în fibre, precum prunele uscate, ajută la prevenirea bolilor de inimă. Studiul s-a desfășurat pe o perioadă de 19 ani și a inclus 10.000 de participanți americani.