Construcţia a fost ridicată în 1889 în stilul romanic târziu, fiind folosită iniţial de Şcoala Catolică „Sf. Maria“. După 1948 a intrat în sistemul public de învăţământ, aici funcţionând până în 2012 Liceul Sanitar. A rezistat cutremurelor din 1940 şi 1977, dar a început să se degradeze după ce a fost retrocedată, iar liceul care funcţiona aici – evacuat. Noii proprietari vor să o demoleze şi să construiască aici blocuri cu trei – patru etaje. Va elibera primăria autorizaţia de demolare?
Dezbaterea iniţiată de GdS, privind salvarea clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală din Craiova care sunt vânate de rechinii imobiliari, s-a bucurat de succes în rândul cititorilor. Mulţi dintre ei au comentat pe pagina de internet a ziarului şi pe contul de Facebook situaţia în care s-a ajuns, în care clădiri valoroase dispar efectiv peste noapte, lăsând loc unor ansambluri rezidenţiale de lux. Unii au criticat atitudinea craiovenilor, care nu par să aibă deloc spirit civic. „Comunismul a distrus orice urmă de responsabilitate colectivă. Sunt oraşe în fostele ţări comuniste, care şi-au conservat centrele vechi foarte bine. La noi nu se poate, predomină o lăcomie feroce“, a comentat Lavisa Chelu.
Din acest punct de vedere, o comparaţie între centrul istoric al Craiovei şi cele din Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca sau Timişoara ar fi binevenită. Alţi cititori suspectează inclusiv autorităţile că sunt mână în mână cu speculanţii imobiliari, tolerând haosul urbanistic din oraş. „Are Craiova Plan de Urbanism General? După cum se dezvoltă, nu cred! Are cineva interes ca aceste planuri să fie active? Nu, pentru că atunci nu s-ar mai putea face afacerile!“, afirmă Cristian Tatomirescu, alt cititor. În opinia altor craioveni, cel puţin o parte din demolări ar putea fi oprite printr-o bună colaborare între Primăria Craiova şi Oficiul de Cadastru. „Cine dă acordul pentru construcţia unui bloc pe locul unei case demolate? Dacă nu s-ar emite aviz de construire, nu s-ar mai gândi să demoleze atât de uşor. Însă toate lucrurile sunt legate între ele, dacă există o mafie imobiliară nu trebuie să ne mire că ştie ce este de făcut, ce legi pot fi încălcate fără probleme şi ce funcţionari ai statului trebuie corupţi“, afirmă Marin Constantin, unul dintre cititorii GdS.
Într-adevăr, dacă cei care demolează fără autorizaţie ştiu din start că noile clădiri pe care le construiesc nu pot fi intabulate în vederea vânzării până nu sunt radiate din cartea funciară cele vechi, iar radierea nu se poate face fără autorizaţie de demolare, poate s-ar mai gândi înainte să ia o astfel de decizie. Extrasul de carte funciară ar putea rezolva problema. Reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) au propus chiar ca primăria să nu mai emită autorizaţii de demolare pentru clădirile mai vechi de anul 1950, fără un aviz special de la Comisia Monumentelor Istorice (CMI). În fine, alt cititor spune că, acolo unde cetăţenii se implică, regulile urbanistice pot fi respectate. „Din partea comunităţii se pot face grupuri de iniţiativă civică. De exemplu, în Bucureşti, Grupul de Iniţiativă Civică Floreasca a reuşit oprirea unei construcţii noi între blocuri. Este nevoie de specialişti (avocaţi, arhitecţi), dar mai ales de sprijin din partea comunităţii – spirit civic! Ideea este că trebuie să credem mai mult în noi, un «noi» care poate exista doar împreună, să ne vedem mai departe de interesul personal, bunăstarea familiei etc. (…) Cred că oraşul ar progresa mai mult dacă ar lua deciziile consultându-se cu arhitecţii. Sunt atâţia absolvenţi de arhitectură care ar putea să contribuie“, a scris Sorin Popescu, unul dintre craiovenii interesaţi de subiect. Acesta a dat exemplul casei de pe strada Sfiniţii Apostoli nr. 37, care a fost rasă cu buldozerul într-o noapte pentru a face loc unui proiect imobiliar. „Primăria putea cumpăra clădirea, dându-i o funcţie socială: orfelinat, grădiniţă, muzeu etc. Ar fi putut fi cerută inclusiv opinia comunităţii“, a concluzionat el.
Valoare culturală versus proprietate privată
Aşa cum spuneam în articolul precedent, discuţia despre clădirile vechi, cu importanţă arhitecturală şi istorică, este extrem de delicată, de aceea trebuie discutat temeinic pe această temă. Pe de o parte, aceste clădiri reprezintă o parte din istoria şi identitatea Craiovei. Pe de altă parte, ele sunt proprietăţi private, iar proprietarii ar putea ignora valoarea lor culturală în favoarea interesului financiar. Poate comunitatea să salveze de la dispariţie clădirile care vorbesc despre istoria Craiovei? În acest moment, avem deja un caz concret pe care putem verifica implicarea cetăţenilor şi a autorităţilor, adus la cunoştinţă de preşedintele OAR – Filiala Oltenia, arhitectul Bogdan Tiparu. Este vorba despre clădirea din strada Împăratul Traian nr. 39 în care a funcţionat până în 2012 Grupul Şcolar „Charles Laugier“ – Liceul Sanitar din Craiova. Clădirea are o poveste extrem de interesantă, legată direct de comunitatea de italieni venită în Craiova la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Craiova au început să vină etnici italieni, constructori, dulgheri, tâmplari, meşteri şi agricultori, care au dus la o creştere a numărului de catolici din oraş şi împrejurimi. În acest context, Institutul Catolic „Sfânta Maria“ a decis să cumpere un teren pe care a ridicat actuala clădire, în anul 1889. Aici funcţiona o şcoală catolică privată de fete, pe care o frecventau la început copiii minorităţii italiene şi la care au început să se înscrie ulterior şi cei ai boierilor români. Construcţia avea un portal monumental, vestibul boltit, holuri de acces, scări interioare, birouri, săli de clasă, ateliere de desen, ateliere de educaţie casnică, maniere alese, oficii, spaţii pentru depozitare materiale didactice şi bibliotecă. Acoperişul clădirii a fost realizat din ţiglă de foarte bună calitate. Decorul exterior este specific stilului romanic târziu la faţade, sub forma tuburilor de orgă catolică, şi ancadramente cu ogive la ferestre. Clădirea a fost construită pe fundaţie din beton armat, fiind tencuită. Arhitecţii spun că este valoroasă inclusiv pentru istoria tehnicilor de construire, fiind printre primele clădiri din România în care s-a folosit betonul armat. Ea a cunoscut o serie de reparaţii după cutremurele din 1940 şi 1977. În anii 1920, şcoala a fost administrată de călugăriţele din Ordinul Sf. Benedict, numindu-se „Santa Benedicta“. După instaurarea regimului comunist în România, clădirea a rămas instituţie de învăţământ, dar de alt profil. În 1948, şcoala catolică a fost desfiinţată, iar autorităţile au decis înfiinţarea aici a unei Şcoli de Moaşe. Din 1955 s-a numit Grupul Şcolar Sanitar, apoi Liceul Sanitar (1976-1991), iar în cele din urmă Grupul Şcolar „Charles Laugier“ (1994-2012). După restituirea către foştii proprietari, liceul sanitar a fost mutat, iar clădirea a început să se degradeze. „Este următoarea victimă pe lista dezvoltatorilor imobiliari, care vor să construiască aici blocuri. Ar trebui clasată ca monument istoric, pentru că altfel va dispărea“, ne-a avertizat Bogdan Tiparu, şeful OAR – Filiala Oltenia. Într-adevăr, pe adresa la care a funcţionat decenii la rând liceul sanitar a fost deja obţinut un certificat de urbanism de la Primăria Craiova, pentru demolarea clădirilor existente şi construirea de blocuri P+3+Mansardă. Suprafaţa este extrem de generoasă, 5.860 mp, iar zona este foarte tentantă pentru orice dezvoltator imobiliar. Mingea se află în terenul Primăriei Craiova, instituţia care emite autorizaţia de demolare. Cum va proceda municipalitatea?
