-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn sistem antirachetă THAAD al Statelor Unite va fi adus în România cât timp scutul de la Deveselu va trece printr-un proces de actualizare

Un sistem antirachetă THAAD al Statelor Unite va fi adus în România cât timp scutul de la Deveselu va trece printr-un proces de actualizare

​Sistemul anti-rachetă Aegis Ashore instalat în cadrul Bazei Militare 99 Deveselu va parcurge, în perioada următoare, un proces de actualizare, planificat anterior, transmite MApN. În perioada planificată pentru executarea lucrărilor la Deveselu, care va dura câteva săptămâni, NATO va asigura o capacitate alternativă de apărare împotriva rachetelor balistice, prin desfășurarea în țara noastră a unui sistem de apărare anti-rachetă Terminal High Altitude Air Defence (THAAD), aparţinând Statelor Unite ale Americii, mai anunță MApN.

„În conformitate cu deciziile adoptate la nivel NATO şi cu acordul bilateral încheiat între România și Statele Unite ale Americii, sistemul anti-rachetă Aegis Ashore instalat în cadrul Bazei Militare 99 Deveselu va parcurge, în perioada următoare, un proces de actualizare, planificat anterior”, potrivit Armatei.
„Lucrările care vor fi efectuate la elementele Aegis Ashore amplasate la Deveselu fac parte din actualizarea planificată a sistemelor Aegis ale SUA. Acest proces de actualizare nu va introduce în niciun fel elemente de natură ofensivă sistemului și nu va schimba caracterul strict defensiv al acestuia”, transmite MApN.
„Lucrările de actualizare au fost prevăzute încă din septembrie 2009, când a fost anunțat calendarul de implementare a sistemului SUA de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă, în etape (EPAA / European Phased, Adaptive Approach to Ballistic Missile Defense)”, mai transmit autoritățile.
Astfel, în perioada planificată pentru executarea lucrărilor la Deveselu, care va dura câteva săptămâni, NATO va asigura o capacitate alternativă de apărare împotriva rachetelor balistice, prin desfășurarea în țara noastră a unui sistem de apărare anti-rachetă Terminal High Altitude Air Defence (THAAD), aparţinând Statelor Unite ale Americii.
Desfășurarea sistemului defensiv THAAD în România va avea caracter temporar, acesta fiind planificat să rămână operațional doar până la finalizarea lucrărilor de actualizare a sistemului anti-rachetă Aegis Ashore.
THAAD este un sistem defensiv, anti-rachetă , care asigură protecție împotriva amenințărilor balistice la altitudine foarte înaltă. „(Sistemul) va fi încadrat în arhitectura capabilității Alianței de apărare împotriva rachetelor balistice și se va afla, ca și sistemul Aegis Ashore, sub controlul operațional al NATO și controlul politic deplin al Consiliului Nord-Atlantic, mai spune MApN.


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS